Germania ia în calcul confiscarea activelor ruseşti îngheţate

I.S.
Internaţional / 15 mai, 20:30

Germania ia în calcul confiscarea activelor ruseşti îngheţate

Germania şi aliaţii săi vor acţiona în direcţia confiscării activelor ruseşti îngheţate în Occident prin sancţiunile impuse Rusiei după invazia în Ucraina dacă va fi identificată o soluţie legală pentru o asemenea operaţiune, a declarat noul cancelar german Friedrich Merz, într-un interviu publicat joi, el recunoscând totodată riscurile acestui demers, consemnează Reuters.

O posibilă confiscare a activelor ruseşti este 'în prezent în curs de clarificare', a spus Merz în interviul acordat publicaţiei Zeit. 'Dacă există o cale de a mobiliza aceşti bani pe o bază legală solidă, o vom face. Totuşi, trebuie de asemenea să fim conştienţi de riscurile pe care un asemenea pas le implică pentru piaţa financiară europeană', a explicat noul şef al guvernului federal german.

Conform Reuters, în urma sancţiunilor impuse Moscovei pentru invazia în Ucraina, statele UE împreună cu cele din G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA) au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare şi în aur.

Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale a Rusiei în valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume, aproximativ 185 de miliarde de euro, fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash. Restul activelor ruseşti îngheţate în afara UE se află în special în SUA, Japonia, Regatul Unit şi Elveţia.

Potrivit sursei, Ucraina şi unii politicieni occidentali cer confiscarea directă a acestor active şi folosirea lor atât pentru reconstrucţia Ucrainei, cât şi pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate armatei ucrainene. Însă o asemenea măsură pare cel puţin deocamdată dificilă, existând numeroase obstacole de natură juridică, geopolitică şi financiară, cum ar fi de pildă riscul de a tulbura pieţele financiare internaţionale şi de a slăbi moneda euro. În plus, Moscova, care a acuzat Occidentul de 'furt' din proprietăţile sale, a ameninţat cu represalii dacă o asemenea măsură va fi pusă în practică.

Pe de altă parte, cancelarul german a reafirmat în acelaşi interviu că în prezent continuă discuţiile asupra unor noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să ţintească cu precădere sectoarele bancar şi energetic. Friedrich Merz, împreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cu premierul britanic Keir Starmer şi cu cel polonez Donald Tusk, au ameninţat sâmbătă Rusia cu astfel de sancţiuni dacă până lunea care a trecut nu acceptă necondiţionat o încetare a focului în Ucraina pentru o perioadă de 30 de zile.

Acest ultimatum, respins de Rusia, nu a putut fi pus în aplicare de europeni în lipsa susţinerii din partea preşedintelui american Donald Trump. Deocamdată, statele UE au adoptat săptămâna aceasta al 17-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care vizează în special flota din umbră de petroliere ruseşti.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. ...

    Ce hazliu,

    noul circar BlackRock cauta o solutie legala de a confisca arhivele rusesti, 

    pai e foarte simplu, o va comunica probabil zilele astea, ca cotoroanta a dat un decret ca asta este legal,

    gata, problema rezolvata "profesional" 

    1. Da si eposibil ca Ursulica sa nu dea ea direct decretul asta, ci pune pe alte "capacitati" din gasca sa l faca

      Putler e supi.

      La fel și carnea lui de tun. 

      Pentru editarea decretului n ar fi rea Kaja Kallas cu bluzița galbena si zâmbetul cuceritor de fecioară

    Santem in dilema,

    "...Germania şi aliaţii săi..." inseamna oare ca Germania e in razboi/conflict cu cineva? 

    1. Își face griji Putler?

      Crezi că Putler nu a generat niciun conflict? Germania e neutră ca Belarus? : 

    Cu cine o fi Germania in razboi nu s a aflat pana acum,

    or fi stiind "aliatii" sai 

    Cand va normaliza Trump relatiile cu Rusia, firmele Germane sigur vor fi excluse de la masa, iar nemtii vor trebui sa cumpere din Rusia scump prin intermediari.

    Bismark: Ca sa fie pace, (tu Germanie) semneaza un tratat bun cu Rusia. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0717
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3254
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4055
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9461
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.6380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb