Ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, a anunţat luni un program de finanţare în valoare de 6 miliarde de euro destinat decarbonizării industriei şi care, pentru prima dată, include tehnologia de captare şi stocare a dioxidului de carbon (CCS) în cadrul contractelor naţionale pentru protejarea climei, transmite Reuters.
Iniţiativa vizează sectoarele cu consum ridicat de energie, precum chimia, siderurgia, cimentul şi sticla, într-un moment în care Germania încearcă să-şi atingă obiectivele stricte de reducere a emisiilor fără a compromite competitivitatea industrială.
Companiile interesate pot depune proiecte până la 1 decembrie, iar procesul de licitaţie este programat să înceapă la jumătatea anului 2026, în funcţie de aprobarea bugetului de către Parlament şi de autorizarea ajutoarelor de stat de către Uniunea Europeană.
Programul extinde schema de anul trecut prin includerea tehnologiei CCS, care captează emisiile de CO2 şi le stochează în siguranţă sub pământ. Pe baza unor contracte de 15 ani, guvernul va subvenţiona costurile companiilor care trec la metode de producţie mai curate, protejându-le astfel de fluctuaţiile preţurilor la energie şi carbon.
Contractele vor fi atribuite prin licitaţii competitive, prioritate având proiectele care necesită cea mai mică subvenţie per tonă de CO2 economisită. În schimb, firmele selectate vor trebui să respecte obiective clare de reducere a emisiilor.
Asociaţiile industriale au salutat includerea tehnologiei CCS şi abordarea flexibilă a programului, subliniind nevoia de pragmatism în echilibrarea ambiţiilor climatice cu dificultăţile economice actuale, precum costurile ridicate ale energiei şi scăderea performanţei industriale.
Opinia Cititorului