Germania se opune creşterii bugetului multianual al UE

A.B.
Internaţional / 17 iunie 2025

Germania se opune creşterii bugetului multianual al UE

Guvernul german condus de cancelarul Friedrich Merz respinge orice creştere a bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034 şi se opune extinderii termenului de implementare a proiectelor finanţate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (MRR), potrivit unui document consultat de agenţia EFE, care afirmă cele ce urmează.

Berlinul argumentează că spaţiul bugetar al statelor membre va rămâne limitat şi că nu există bază pentru o majorare a Cadrului Financiar Multianual (CFM) prin contribuţii naţionale mai mari. În plus, Germania aminteşte că, începând cu următorul exerciţiu bugetar, statele UE vor trebui să înceapă rambursarea împrumuturilor contractate prin planul european de redresare.

Executivul german consideră că MRR a fost un instrument temporar şi extraordinar, iar termenul legal de finalizare a proiectelor rămâne august 2026 - fără posibilitatea unei prelungiri. Poziţia contrazice solicitările unor state precum Spania, care propune dublarea contribuţiei statelor membre de la 1% la 2% din venitul naţional brut şi iniţierea unor noi emisiuni comune de datorie europeană.

Totodată, Germania susţine reformarea bugetului UE în sensul simplificării şi reducerii birocraţiei, dar şi al asumării unui rol sporit în domeniul apărării. Berlinul doreşte utilizarea fondurilor europene pentru sprijinirea industriei de apărare, tehnologii duale (civile şi militare) şi mobilitate militară. De asemenea, este favorabilă introducerii unor noi resurse proprii pentru a nu afecta programele existente în procesul de rambursare a datoriilor din fondul de redresare, conform sursei citate.

În ceea ce priveşte Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, Germania cere reformarea acestora în perspectiva extinderii UE şi condiţionarea mai clară a fondurilor de realizarea de reforme structurale, pe modelul jaloanelor din PNRR.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb