Gheţea spune că sistemul actual de provizionare pentru titluri de stat este neadecvat pentru bănci

F.A.
Bănci-Asigurări / 8 decembrie 2009

Sistemul actual, care prevede provizionarea pentru titlurile de stat la final de an, este neadecvat, pentru că ar putea descuraja băncile să investească în astfel de instrumente, a declarat azi preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, informează NewsIn.

"Sistemul de provizionare actual pentru titlurile de stat este neadecvat şi destul de departe de ce se întâmplă (în realitate). E un mecanism nu prea bine testat şi neindicat. Nu e bine să descurajăm sistemul bancar să facă investiţii în titluri de stat", a declarat Gheţea.

Acesta a adăugat că asociaţia băncilor a propus băncii centrale revizuirea sistemului actual pentru constituirea provizioanelor. "Suntem preocupaţi, pentru că în acest an au fost mult mai multe emisiuni de titluri de stat şi tot mai multe bănci au cumpărat astfel de titluri", a subliniat Gheţea.

De la începutul acestui an, Ministerul Finanţelor a vândut titluri de stat de circa 62,5 miliarde lei, în condiţiile în care în întregul an 2008 atrăseseră doar 12,5 miliarde lei prin emisiuni de titluir de stat în lei. În prezent, sistemul de provizionare prevede că, dacă o bancă are titluri de stat, trebuie să le înregistreze la valoarea pieţei, în condiţiile în care în România nu există o piaţă activă a titlurilor de stat, astfel că "te trezeşti că trebuie să facă provizioane pentru eventuale pierderi, iar dacă ai câştig nu se ţine cont", a declarat Gheţea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0965
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur679.5488

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb