Gindi Group intră pe piaţa imobiliară din România

F. A.
Companii #Imobiliare / 15 aprilie 2009

Compania Gindi Rom, parte din grupul israelian Gindi Group, şi-a anunţat oficial intrarea pe piaţa imobiliară din România, considerând că orice moment de criză economică reprezintă şi o oportunitate pentru investiţii.

Compania a dezvoltat complexe comerciale, clădiri de birouri sau cartiere rezidenţiale din Israel, Ungaria sau Elveţia şi intenţionează să intre pe noi pieţe, beneficiind atât de avantajul de a se putea autofinanţa, cât şi de accesul la finanţări oferite de bănci sau pieţe de capital.

Unul dintre planurile de investiţii ale companiei Gindi prevede dezvoltarea unui complex rezidenţial într-o locaţie centrală din sectorul 3 al Bucureştiului.

"Suntem convinşi că încă este o piaţă bună în România, cu condiţia de a veni cu o ofertă corectă şi relevantă. Oamenii au în continuare nevoie de case, iar noi suntem aici pentru a le furniza cea mai bună soluţie - un design şi o arhitectură excelentă a clădirilor şi apartamentelor, cele mai înalte standarde internaţionale, la un preţ corect şi foarte atractiv, chiar în inima Bucureştiului", a declarat Kfir Gindi, director al Gindi Rom.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2588
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5161
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6046
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1316
Gram de aur (XAU)Gram de aur665.4259

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb