Giuseppe Conte propune un contra-summit NATO la Haga

I.S.
Internaţional / 20 iunie, 13:28

Giuseppe Conte propune un contra-summit NATO la Haga

Fostul premier italian Giuseppe Conte s-a pronunţat pentru organizarea în 24 iunie, la Haga, a unui contra-summit NATO, în ziua când în oraşul olandez se reunesc liderii ţărilor din Alianţa Nord-Atlantică, relatează vineri Politico.

Într-o scrisoare, actualul lider al Mişcării Cinci Stele (M5S) îi invită pe liderii europeni care se opun reînarmării în parlamentul Olandei, unde îi va găzdui Partidul Socialist olandez.

''Le cer liderilor europeni reprezentativi care se opun acestei curse nesăbuite a înarmării, care cred în apărarea valorilor păcii şi dialogului între naţiuni'', a afirmat Conte în scrisoarea consultată de Politico.

Singurul partid de guvernământ care a confirmat participarea la acest contra-summit NATO este formaţiunea spaniolă Sumar, ce face parte din coaliţia guvernamentală de la Madrid condusă de premierul socialist Pedro Sanchez, care va fi prezent la summitul NATO din 24-25 iunie.

Potrivit sursei, în timpul acestui summit, este de aşteptat ca liderii celor 32 de state membre să aprobe o nouă ţintă, de 5% din PIB, pentru apărare. Din aceasta, 3,5% ar fi alocate pentru cheltuieli de apărare propriu-zise, iar restul de 1,5% pentru cheltuieli auxiliare, precum cele pentru infrastructură, securitate cibernetică şi altele, a explicat secretarul general al NATO, Mark Rutte, în invitaţia adresată liderilor statelor membre.

''Această schimbare este inacceptabilă. Fără o dezbatere publică veritabilă la nivel naţional şi european, asistăm în doar câteva săptămâni la transformarea sistemului de bunăstare european, construit timp de decenii, într-o maşinările de război'', a denunţat Conte.

Potrivit M5S, la contra-summitul NATO de la Haga ar urma să mai ia parte partidele Alianţa Sahra Wagenknecht (Germania), PTB (Belgia), Partidul Comunist (Portugalia), Akel (Cipru), Stacilo (Republica Cehă), Pentru Stabilitate (Letonia) şi Cursul Libertăţii (Grecia).

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0810
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8849
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb