Google a evitat cele mai drastice măsuri propuse de Departamentul de Justiţie al SUA, precum vânzarea forţată a Chrome sau Android, dar noile reguli impuse de instanţă ar putea avea efecte pe termen lung, transformând succesul aparent într-un potenţial „cal troian”, relatează Business Insider, de la care transmitem cele ce urmează.
Compania îşi păstrează controlul asupra motoarelor sale critice de distribuţie, însă eliminarea clauzelor de exclusivitate schimbă radical dinamica competiţională. Apple, de exemplu, poate redirecţiona anumite tipuri de căutări sau servicii către parteneri precum Amazon, DoorDash sau OpenAI, devenind un arbitru strategic al fluxului de trafic digital.
Un alt punct sensibil este obligaţia Google de a partaja până la 40% din rezultatele căutărilor şi reclamele text cu rivalii „calificaţi” timp de cinci ani. Această deschidere forţată le oferă competitorilor acces la click-uri, interogări şi indicatori-cheie ai motorului de căutare, acumulat de Google timp de decenii. „Se deschid ferestre mici prin care competitorii pot pătrunde”, avertizează analiştii Bernstein.
Cei mai avantajaţi par a fi Apple şi OpenAI, care primesc astfel un sprijin indirect în consolidarea unor alternative credibile la ecosistemul dominat de Google, confor sursei citate.
Pe termen scurt, gigantul american rămâne profitabil şi dominant, dar premisele create prin aceste măsuri pot duce la o erodare graduală a cotei de piaţă, mai ales în faţa soluţiilor AI emergente. Google a transmis că analizează impactul asupra utilizatorilor şi nu exclude posibilitatea unui apel.
Opinia Cititorului