GRECIA: Se redeschid plajele private şi muzeele

J.P.
Internaţional / 8 mai 2021

Se redeschid plajele private şi muzeele

Plajele private se redeschid sâmbătă, iar muzeele săptămâna viitoare, au anunţat vineri oficiali din domeniul sănătăţii din Grecia, ţară care se pregăteşte pentru deschiderea sezonului turistic pe 15 mai, transmite AFP, citat de Agerpres.

Muzeele se vor deschide pe 14 mai, cinematografele în aer liber pe 21 mai, cu capacitate redusă, iar teatrele pe 28 mai.

În luna aprilie, guvernul de la Atena a început să relaxeze măsurile restrictive impuse în luna noiembrie, permiţând redeschiderea majorităţii magazinelor care fac comerţ cu amănuntul, cu excepţia centrelor comerciale.

Terasele cafenelelor şi restaurantelor au putut fi redeschise pe 3 mai.

Cu toate acestea, profesioniştii din domeniul turismului nu se aşteaptă la sosiri masive ale turiştilor străini până în luna iulie.

În luna aprilie, obligaţia carantinării a fost ridicată pentru călătorii vaccinaţi sau testaţi provenind din ţările Uniunii Europene şi din alte câteva ţări, precum Regatul Unit şi Statele Unite.

Grecia a fost puternic afectată de cel de-al treilea val al pandemiei de COVID-19, majoritatea celor peste 10.000 de decese fiind înregistrate în ultimele luni.

În total, au fost înregistrate peste 350.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus în Grecia, o ţară cu 10.8 milioane de locuitori.

Până în prezent, au fost realizate peste 3.4 milioane de vaccinări şi peste un milion de persoane au primit a doua doză.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
40 de nopţi albe
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb