Greggs, celebrul lanţ britanic de patiserii, a anunţat miercuri că valul de căldură din iunie a afectat semnificativ traficul în magazine, determinând o scădere cu 15% a acţiunilor companiei, transmite CNBC, de la care relatăm cele ce urmează.
Deşi vânzările comparabile au crescut cu 2,6% în primul semestru, iar cele totale au atins 1,03 miliarde lire sterline, temperaturile ridicate - în a doua cea mai caldă lună iunie din istoria Marii Britanii - au descurajat clienţii să cumpere produse calde precum celebrele rulouri cu cârnaţi.
Cererea pentru băuturi reci a crescut, însă Greggs avertizează că profitul operaţional anual ar putea fi sub cel din 2024. Compania va publica rezultatele financiare detaliate la sfârşitul lunii iulie, potrivit sursei citate.
„Greggs resimte căldura - dar nu în sensul dorit”, a comentat analistul eToro Mark Crouch, care spune că presiunea asupra bugetelor consumatorilor ar putea reduce atractivitatea brandului, în ciuda reputaţiei sale de opţiune accesibilă.
Greggs îşi menţine însă planurile de extindere, vizând până la 150 de locaţii noi până la finalul anului.
Opinia Cititorului