Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

Gruparea Frăţilă cere recuzarea unei judecătoare de la Tribunalul Braşov

M.G.
Piaţa de Capital /

Gruparea Frăţilă cere recuzarea unei judecătoare de la Tribunalul Braşov

Gruparea din Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania (SIF3) formată din Crinel Valer Andănuţ, Marius Adrian Moldova, Constantin Frăţilă şi Nicolae Petria a solicitat recuzarea unei judecătoare de la Tribunalul Braşov pe motiv că soţul magistratului are contracte cu SIF Transilvania după urma cărora a câştigat 70.000 de lei numai în acest an, potrivit unui comunicat remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Informarea vine în legătură cu dosarul nr. 1137/62/2020 de pe rolul Tribunalului Braşov în care cei patru membri ai CS SIF3 se judecă cu SIF Transilvania - şi mai exact cu tabăra ce îl susţine pe Mihai Fercală la conducerea SIF - pentru suspendarea efectelor Hotărârii CS adoptate în 13 aprilie prin care Ştefan Szabo şi Dumitru Carapiti au fost revocaţi din funcţiile de preşedinte şi respectiv vicepreşedinte al CS, fiind numit preşedinte CS Andănuţ Crinel Valer.

Aceştia arată că la termenul din 18 mai judecata s-a amânat ca urmare a solicitărilor celor 4 de recuzare a judecătoarei Mirela Aramă, soţia lui Ionel Aramă, despre care tabăra Frăţilă afirmă că este soţul doamnei judecător, şi care, "din informaţiile rezultate în urma verificărilor efectuate de către membrii CS la sediul societăţii are contracte juridice în derulare cu SIF Transilvania S.A., în urma cărora a încasat peste 70.000 de lei, doar în perioada anului curent, pe lângă sumele încasate în anii anteriori".

În adresa taberei Frăţilă se arată: "Obiectul contractelor este asistenţă juridică în formularea plângerilor penale împotriva unor membrii C.S. ai SIF Transilvania şi asistenţă juridică generală în bază anuală. Vă aducem la cunoştinţă că până în prezent dna. judecător Aramă Mirela a admis (toate) solicitările de suspendare prin ordonanţe preşedenţiale ale dlor. Fercală Mihai, Szabo Ştefan, în nume personal sau în numele SIF Transilvania S.A., obiectul Dosarelor nr.970/62/2020, 511/62/2020. În dosarul nr.970/62/2020, a fost admisă suspendarea cererii de convocare a AGEA, fără citarea părţilor, solicitată de un grup de acţionari în data de 11.03.2020, ce viza îmbunătăţirea guvernanţei corporative la nivelul societăţii şi eliminarea pragului de deţinere. În dosarul nr.511/62/2020, a fost admisă suspendarea Hotărârilor C.S. adoptate în data de 03.02.2020, ce vizau aprobarea unui nou ROF (regulament de organizare şi funcţionare - n.r.) al C.S., modificarea componenţei nominale a comitetelor C.S. şi a secretariatului C.S".

De asemenea, astăzi, Tony Cristian Gib Răduţă a acceptat mandatul de membru al Directoratului SIF 3 după ce vineri, pe lângă prelungirii suspendării acţiunilor SIF3 de la tranzaţionare cu 10 zile, ASF a decis autorizarea acestuia şi a lui Marius Adrian Moldovan ca membri ai Directoratului.

Opinia Cititorului ( 9 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Totusi ...gaunos sistemul

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Este de subliniat si cancerul din sistemul juridic.

    Judecatorii sint si ei supusi banului in judecata cea de pe urma. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Iarăși ștergi mesaje??

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Hehehe, ce prost esti!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    nu mai are mult Fecala

    oricum e dejja in zona penala cu abuzurile  

    si abia acum se va intoarce roata si va trbui sa plateasca pentru tot ce a furat de 30 de ani

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Domnule ziarist , nu gruparea , CONSILIUL de SUPRAVEGHERE a recuzat judecatoarea , pentru grave incalcari ale dontologiei profesionale !

    Sper sa va obisnuiti si dumnevoastra cu terminologia corecta. Multumesc pentru intalegere. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Preferi sa-i spunem "Lotul Fratila"? Pai nu-i acelasi lucru? Cand o sa va aresteze in bloc, se va vedea ca Consiliul asta de supraveghere si Gradinescu sunt totuna cu Gruparea Fratila. I se va spune "Lotul Fratila".

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Da ma-ta din ce lot face parte ?

      Se pare ca din ala de pe centura ! 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Toți sunt penali, toți sunt in grupări, dar G.I.O e doar unul = Fercalezii !

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS