Grupul Bosch va prelua compania producătoare de cazane Loos

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 16 iunie 2009

Divizia Bosch Termotehnică, cu sediul central la Stuttgart, va prelua compania Loos Deutschland GmbH şi filialele internaţionale ale acesteia, extinzându-şi astfel portofoliul de produse şi oferind întreaga dotare necesară pentru cazanele de mari dimensiuni şi de uz industrial, se arată într-un comunicat al Bosch România.

Loos colaborează strâns cu numeroşi proiectanţi, iar produsele sale sunt distribuite prin intermediul firmelor specializate în sisteme şi instalaţii de încălzire. Firma Bosch anunţă că partenerii de contact ai clienţilor nu se vor schimba. Tranzacţia necesită încă obţinerea aprobării din partea Oficiului Concurenţei, iar preţul convenit pentru preluare nu a fost făcut public.

Printre obiectivele pe termen scurt ale acestei preluări se numără crearea, în cadrul firmei Loos, a Centrului de Competenţă pentru cazane industriale destinat Diviziei Bosch Termotehnică.

"Cu Bosch, suntem pregătiţi cum se cuvine pentru viitor. Împreună, putem continua procesul de dezvoltare, iar în acest sens ne bazăm, ca şi până acum, pe experienţa şi cunoştinţele tehnice ale angajaţilor noştri ", declară Jochen Loos, directorul Loos Deutschland GmbH.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb