Grupul PPC a anunţat că lucrările la proiectele fotovoltaice din nordul Greciei, cu o capacitate totală de 2,13 GW, sunt finalizate în proporţie de 90%. Clusterele solare din regiunea Macedonia de Vest vor deveni, după finalizare, cel mai mare ansamblu fotovoltaic din Europa, generând anual peste 3.150 GWh de energie electrică - echivalentul a 6% din consumul Greciei continentale.
Centralele sunt amplasate pe terenurile fostelor mine de lignit ale centralelor termoelectrice Ptolemaida, Kardia, Agios Dimitrios şi Amyntaio. Doar din primele trei zone, PPC va produce anual aproximativ 1.800 GWh, suficient pentru alimentarea a 450.000 de gospodării şi evitarea emisiilor a 900.000 de tone de CO₂.
În paralel, proiectul de 940 MW din Amyntaio, dezvoltat împreună cu compania germană RWE, va genera circa 1.350 GWh anual, alimentând 300.000 de gospodării şi reducând emisiile cu alte 675.000 de tone de CO₂.
Pe lângă dezvoltarea capacităţilor solare, PPC investeşte masiv în sisteme de stocare a energiei electrice (BESS) - două proiecte cu o putere totală de 98 MW şi o capacitate de 196 MWh, situate în Ptolemaida şi Meliti. Grupul a anunţat investiţii totale de 940 milioane euro în proiecte de stocare de până la 860 MW, care vor crea peste 1.300 de locuri de muncă în faza de construcţie.
„Dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă marchează transformarea Macedoniei de Vest într-un hub pentru energie verde şi tehnologie avansată”, a declarat Konstantinos Mavros, director executiv adjunct pentru energie regenerabilă al Grupului PPC.
Opinia Cititorului