Guvernul a analizat aprovizionarea cu carburanţi a pieţei româneşti

A.M.
Politică / 31 iulie, 11:19

Guvernul a analizat aprovizionarea cu carburanţi a pieţei româneşti

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Buşoi, şi secretarul general al ministerului, Sorin Elisei, au avut astăzi un comandament de lucru cu reprezentanţii companiilor din domeniul petrolier şi al distribuţiei de carburanţi, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial al Guvernului Romaniei.

Aprovizionarea constantă cu combustibil a pieţei interne a fost tema discuţiei de la Palatul Victoria.

A fost analizată situaţia în continuă dinamică şi posibile soluţii de intervenţie, potrivit pârghiilor legale pentru a asigura aprovizionarea continuă a pieţei româneşti, dă asigurări Executivul.

Potrivit comunicatului de presă, companiile au dat asigurări că au capacitatea de a acoperi cererile pentru perioada următoare şi nu anticipează dificultăţi majore sau discontinuităţi în asigurarea cantităţilor necesare pieţei româneşti.

Sunt înregistrare anumite întârzieri în transportul pe cale ferată dinspre terminalul Oil Terminal către depozitele din ţară, însă există soluţii pentru eficientizarea transportului intern, în scopul asigurării aprovizionării cu carburanţi la nivel naţional.

Guvernul, în strâns dialog cu companiile de profil, actionează pentru a asigura aprovizionarea continuă a pieţei româneşti, conform informaţiilor furnizate.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ahh , păi e clar !

    dacă e Bușoi Brăteanu

    totu va mere brici ! 

    am mai scris de prima data cind a ieșit Mesia la conferință de presa ca urmează scumpirea benzinei. asta a fost singurul scop, sa dea startul pentru combustibil peste 10 lei. s-au adunat executacii și postacii, sa trăiți bine!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2636
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1494
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.5056

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb