Guvernul a majorat la 800 de lei veniturile maxime pentru ajutoarele de încălzire

G.U.
Macroeconomie /

Guvernul a majorat la 800 de lei veniturile maxime pentru ajutoarele de încălzire

Guvernul a majorat la 800 de lei nivelul de venituri până la care gospodăriile au dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Socială, remis, astăzi, Agerpres.

Plafonul maxim al veniturilor până la care se acorda până acum acest beneficiu social era de 750 lei în cazul persoanelor care se îşi încălzesc locuinţele cu gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri şi puţin peste 786 lei/persoană în cazul familiilor care folosesc energie termică în sistem centralizat.

În contextul în care, de la data de 1 septembrie 2020, indemnizaţia socială pentru persoanele vârstnice a crescut cu 14%, de la 704 la 800 de lei, măsura era necesară pentru ca acestea să poată beneficia în continuare de protecţie socială din partea statului pentru perioada sezonului rece noiembrie 2020- martie 2021, transmite Agerpres.

Pentru persoanele singure care utilizează energia termică în sistem centralizat, plafonul maxim stabilit prin OUG nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1.082 lei şi rămâne neschimbat.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se bazează pe testarea mijloacelor şi se iau în considerare atât veniturile persoanei singure/familiei, după caz, cât şi bunurile deţinute de acestea, până la un prag maxim al veniturilor/persoană.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Guvernul vrea sa zica REAL ca va mari UTILITATILE nu ca a majorat "ajutoarele".

    Guvernul vrea sa zica ca MARESTE CALRUDRA, APA si CURENTUL in urmatorii ani! 

    Formele de Ajutorare a Statului nu sunt concurentiale in piata ci au rolul pur de inflatie nominala in valori etc forme de active tranzactionate (consum, apa, bunuri, utilitati) pentru marirea spiralei de colectare taxe viitore! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

19 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0186
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4736
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.3750

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro