Guvernul britanic are în vedere cazarea de migranţi în baze militare, încercând să facă faţă afluxului de persoane care traversează Canalul Mânecii spre Regatul Unit cu ajutorul unor mici ambarcaţiuni, numai sâmbătă înregistrându-se peste 1.000 de sosiri, relatează AFP.
Mai exact, circa 1.097 de migranţi au sosit în Marea Britanie efectuând periculoasa traversare sâmbătă, ridicând astfel la 30.000 numărul sosirilor pe această cale de la începutul anului, conform cifrelor Home Office, publicate duminică.
Guvernul laburist al lui Keir Starmer depune eforturi să-şi respecte promisiunea de a opri acest fenomen, aflându-se sub presiunea partidului de extrema dreaptă Reform UK, care conduce în sondaje.
Noua titulară de la Ministerul de Interne, Shabana Mahmoud, numită vineri în funcţie în urma unei vaste remanieri, a calificat aceste cifre drept 'inacceptabile'.
'Protejarea frontierelor Regatului Unit este prioritatea mea în calitate de ministru de interne şi voi studia toate opţiunile pentru a reinstala ordinea în sistemul nostru privind migraţia', a insistat ea.
Expulzările de migranţi spre Franţa, în cadrul unui acord bilateral încheiat în luna iulie, va începe 'în mod iminent', a afirmat noul ministru.
Ministrul apărării, John Healey, a declarat duminică dimineaţă pe Sky News că guvernul lucrează la 'utilizarea potenţială a unor situri militare şi nemilitare' pentru a găzdui temporar solicitanţii de azil.
Sosirile migranţilor presează asupra unui sistem de azil deja supraaglomerat, care constrânge autorităţile publice să găzduiască solicitanţii de azil în hoteluri pe cheltuiala contribuabililor.
De mai multe luni, adunări ale persoanelor care se opun acestui mod de cazare au loc în faţa unora dintre aceste unităţi în toată Anglia.
Premierul Keir Starmer a promis să înceteze utilizarea hotelurilor până în 2029, iar guvernul său a înştiinţat deja că numărul acestora a fost redus la jumătate din septembrie 2023.
Două foste baze militare au fost deja amenajate sub guvernul conservator precedent şi găzduiesc mai multe de solicitanţi de azil. Această utilizare este criticată de asociaţiile care ajută migranţii.
Noul ministru de interne urmează să se întâlnească săptămâna viitoare cu omologii săi din patru ţări - SUA, Australia, Canada şi Noua Zeelandă - pentru un summit anual în cursul căruia cei cinci aliaţi intenţionează să anunţe măsuri pentru consolidarea securităţii frontierelor şi combaterea reţelelor de traficanţi de persoane, potrivit Home Office.
1. fără titlu
(mesaj trimis de wes în data de 08.09.2025, 10:44)
Asta e si planul. Vor fi antrenati sa terorizeze populatia bastinasa.