Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, azi, la Braşov, că, deşi există presiuni din sistem privind pensiile anticipate, al căror număr a crescut nejustificat în unele domenii, Guvernul nu intenţionează să renunţe la aceste pensii, transmite corespondentul NewsIn.
"Nu renunţăm la aceste pensii. Poate că va fi nevoie, pentru a mai stăvili numărul mare de pensionări anticipate, să creştem valoarea penalizărilor pe care le plătesc pensionarii, principiul rămânând în picioare", a precizat ministrul.
Marian Sârbu a mai spus că vârsta de pensionare în România creşte conform prevederilor Legii 19/2001 şi că în acest domeniu trebuie luate decizii raţionale, nu isterice, deoarece vârsta de pensionare este determinantă pentru viaţa unui om.
"Guvernul României nu are nicio intenţie de a creşte vârsta de pensionare. Un lucru este cert: avem o lege a pensiilor care prevede clar că până în 2014 vârsta de pensionare din România va ajunge la 65 de ani pentru bărbaţi şi 60 de ani pentru femei. Acestea sunt cuprinse într-un grafic foarte clar pe care îl vom respecta. Vom vedea ce va fi după aceea", a spus ministrul. El a adăugat că sustenabilitatea sistemului de pensii impune creşterea vârstei de pensionare la cele cuprinse în Legea 19/2001, iar Comisia Europeană susţine uniformizarea vârstelor de pensionare din ţările membre ale Uniunii Europene. "Părerea mea este că oamenii trebuie să ştie cu cel puţin zece ani înainte de pensionare care este vârsta la care pot ieşi la pensie. O asemenea măsură, precum este creşterea vârstei de pensionare, trebuie să ţină cont, în primul rând de speranţa de viaţă, care în România este mai scăzută decât în alte ţări", a explicat Marian Sârbu.












































