Guvernul sloven interzice intrarea în Slovenia a doi miniştri israelieni de extremă dreapta

I.S.
Internaţional / 17 iulie 2025

Guvernul sloven interzice intrarea în Slovenia a doi miniştri israelieni de extremă dreapta

Guvernul sloven anunţă măsuri prin care interzice intrarea pe teritoriul Sloveniei a doi miniştri israelieni de extremă dreapta - Itamar Ben Gvir şi Bezalel Smotrich, parteneri-cheie ai coaliţiei lui Benjamin Netanyahu - o iniţiativă pe care o prezintă drept ”o premieră în Uniunea Europeană (UE)”, potrivit unui comunicat al Guvernului Sloveniei.

Itamar Ben Gvir şi Bezalel Smotrich urmează să fie declaraţi ”personae non gratae” din cauza ”declaraţiilor (lor) genocidare, care încurajează o violenţă extremă şi a unor încălcări grave ale drepturilor omului ale palestinienilor”.

Cei doi miniştri sunt în favoarea extinderii coloniilor evreieşti în Cisiordania şi încurajează o ”epurare etnică”, atât în acest teritoriu palestinian ocupat, cât şi în Fâşia Gaza, denunţă Guvernul sloven de centru.

”Aceasta este prima măsură de acest fel în Uniunea Europeană. Suntem, într-un fel, pionieri”, a declarat presei ministrul sloven de Externe, Tanja Fajon.

Ea subliniază că ”alte ţări din afara continentului (european) le-au impus recent celor doi miniştri interdicţii de călătorie”.

”Transmitem în acest fel un mesaj clar Guvernului israelian: masacrarea civililor nevinovaţi trebuie să înceteze”, a subliniat ea.

Israelul este ţinta unor presiuni internaţionale, din cauza felului în care poartă Războiul din Fâşia Gaza.

Slovenia este o ţară foarte activă în acest subiect.

Ea a recunoscut anul trecut Palestina, alături de Irlanda, Spania şi Norvegia.

Preşedinta slovenă Natasa Pirc Musar a denunţat recent, în Parlamentul European, un genocid în Fâşia Gaza.

Aproximativ 150 de ţări recunosc Palestina, însă o majoritate a ţărilor din Occident nu a făcut acest pas.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb