Guvernul va aproba a doua rectificare bugetară din acest an

F.D.
Politică / 17 noiembrie 2022

Guvernul va aproba a doua rectificare bugetară din acest an

Guvernul va aproba în şedinţa de joi proiectele de ordonanţe de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an, relatează Agerpres.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că este vorba despre o rectificare de aproximativ 500 de milioane de lei, prin care se are în vedere îndeplinirea angajamentelor în proiectele europene, asigurarea drepturilor salariale şi a ajutoarelor sociale, precum şi a fondurilor pentru compensarea efectelor secetei în agricultură.

Tot miercuri, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a precizat că, la a doua rectificare bugetară din acest an, deficitul consolidat scade la 5,74% din PIB.

"Este ultima rectificare din acest an, o rectificare din nou pozitivă având în vedere datele de la Comisia Naţională de Prognoză referitoare la prognoza de toamnă. Un PIB nominal în creştere la 1396,2 miliarde de lei cu o creştere economică de 4,6% în acest an. Ca element foarte important al acestei rectificări este reducerea deficitului ca pondere în PIB de la 5,84% pe cash la 5,74% pe cash", a anunţat ministrul.

În şedinţa de joi, Guvernul va aproba şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea OG nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei.

Proiectul vizează instituirea unui program de sprijin pentru unităţile administrativ-teritoriale la nivelul cărora sunt funcţionale sisteme de alimentare centralizată cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă, bugetul propus fiind de 250.000.000 de lei.

Printr-o altă ordonanţă de urgenţă, Executivul urmează să stabilească instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi care au fost afectate de seceta pedologică.

Va fi aprobată, tot prin ordonanţă de urgenţă, modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, astfel încât elevilor care sunt şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu să li se asigure o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport. Aceasta se stabileşte în funcţie de distanţa dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care sunt şcolarizaţi, dus-întors, pe durata cursurilor şcolare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei.

Elevii beneficiază de plata în avans a sumei forfetare lunare. Suma forfetară este neimpozabilă şi nu este luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obţinerea bursei de studiu şi/sau a bursei de ajutor social.

Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează şi un proiect de hotărâre privind aprobarea normelor metodologice privind evaluarea, contractarea, finanţarea şi monitorizarea programelor nucleu de cercetare-dezvoltare.

Executivul va discuta şi un memorandum având ca temă susţinerea de către Guvern a operatorilor din industria de procesare a sfeclei de zahăr.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro