Guvernul va aproba, azi, scrisoarea de intenţie către FMI

F. A.
Politică / 25 martie 2009

Guvernul va aproba, azi, în şedinţă, scrisoarea de intenţie care va fi înaintată Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene pentru contractarea împrumutului extern, a anunţat ieri premierul Emil Boc.

""Mâine, vom aproba în şedinţa de Guvern conţinutul scrisorii de intenţie care va fi înaintată FMI şi CE, urmând ca, după ce răspunsul va fi primit, să fie semnat acordul de împrumut cu FMI şi CE. (...) În concluzie, în Guvern se aprobă conţinutul scrisorii"", a declarat, marţi, premierul.

El a precizat că, procedural, în 10 - 13 zile urmează să se primească răspunsul de la CE şi FMI, iar primele tranşe din împrumut ar putea să vină la începutul lunii mai.

""În acele condiţii se va putea semna acordul de împrumut, urmând ca după aceea să intre în board-ul de lucru atât al CE, cât şi al FMI, undeva la începutul lunii mai, dată de la care, practic, şi acordul de împrumut va fi operabil şi primele tranşe ar putea fi livrate României"", a menţionat acesta.

În ceea ce priveşte conţinutul acordului, potrivit premierului, acesta va fi făcut public după ce va fi semnat de ambele părţi.

""În acest moment, suntem încă în faza de negociere, chiar dacă avem o formă finală a scrisorii de intenţie"", a explicat Boc.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb