Guvernul va monitoriza întreprinderile de stat pentru a nu acumula arierate

F. A.
Politică / 26 martie 2009

Executivul va înfiinţa un Consiliu Fiscal pentru elaborarea de prognoze macroeconomice şi va implementa un sistem de monitorizare a întreprinderilor de stat pentru a nu acumula noi restanţe şi va limita rectificările bugetare, a enumerat, ieri, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, condiţiile asumate de Guvern prin acordul încheiat cu FMI.

"Vom implementa un sistem de monitorizare a întreprinderilor de stat pentru îmbunătăţirea performanţelor sau a reducerii pierderilor. Intenţionăm să nu li se mai permită companiilor de stat să acumuleze noi arierate. Va trebui să se restructureze, din acest punct de vedere, pentru a se putea consolida şi pentru a-şi putea creşte performanţa economică", a declarat Pogea.

Referitor la politica salarială pe termen mediu, conform înţelegerii cu experţii Consiliului Europei şi ai FMI, Executivul va trebui să aprobe, în 2009, legislaţia de restructurare a sistemului public de salarizare, care va prevedea o perioadă graduală de implementare de până la trei ani.

Pogea a precizat că obiectivele legii sunt unificarea grilei de salarizare din sectorul public, reformarea actualului sistem de sporuri, stabilirea unui plafon maxim pentru cheltuielile salariale, în afara salariului de bază.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb