Holcim a trimis în şomaj tehnic 60 de angajaţi

F.A.
Companii / 16 martie 2009

Compania Holcim România a trimis în şomaj tehnic aproximativ 60 de angajaţi de la şapte puncte de lucru din nordul ţării şi din Bucureşti, dintr-un total de 1.400 de angajaţi la nivel naţional, a declarat, luni, directorul general al Holcim România, Markus Wirth, la o conferinţă de presă.

"Holcim a trimis în şomaj tehnic 60 de angajaţi, ca urmare a efectelor crizei financiare resimţite de companie. Sunt angajaţii din tura a doua din şapte staţii producătoare de beton, din Bucureşti şi din nordul ţării. Am luat această măsură pentru că cererea de pe piaţa materialelor de construcţii a scăzut", a spus directorul general al companei.

La nivel naţional, Holcim România deţine 20 de staţii. Potrivit reprezentantului Holcim, în primele două luni ale acestui an, cererea pe piaţa materialelor de construcţii a scăzut cu 30 - 40 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb