HORIA CARDOŞ, CEO AGROLAND BUSINESS SYSTEM:"Piaţa de capital poate să ducă o companie la un cu totul alt nivel"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 iunie

Horia Cardoş: "Agribusiness este o companie care astăzi activează doar regional pe zona de input-uri, dar la nivel naţional şi sunt foarte convins că în curând şi la nivel internaţional, în ceea ce priveşte AgTech - tehnologia inovatoare în agricultură".

Horia Cardoş: "Agribusiness este o companie care astăzi activează doar regional pe zona de input-uri, dar la nivel naţional şi sunt foarte convins că în curând şi la nivel internaţional, în ceea ce priveşte AgTech - tehnologia inovatoare în agricultură".

Patru companii din incubatorul AgTech sunt evaluate acum la 150.000 de euro şi una la 2,5 milioane de euro, conform CEO-ului Agroland Agroland Business System are în vedere emiterea de obligaţiuni în valoare de şase-zece milioane lei în această vară, potrivit domnului Cardoş

Finanţarea prin piaţa de capital poate să ducă o companie, o echipă sau o idee la un cu totul alt nivel decât prin metodele de finanţare tradiţionale, a spus ieri Horia Cardoş, fondator şi CEO al Agroland Business System (AG), cu ocazia evenimentului ce a marcat intrarea la tranzacţionare în piaţa AeRO a acţiunilor Agroland Agribusiness (AAB), societate ce face parte din Grupul Agroland.

Agroland Agribusiness, companie ce se ocupă în principal cu vânzarea de input-uri pentru agricultură convenţională şi organică, este a doua companie din Grup ale cărei acţiuni sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), după Agroland Business System, care au intrat tot în Piaţa AeRo în acest an. De asemenea, Agroland a folosit mecanismele pieţei de capital prin obligaţiuni, care au fost listate pe Sistemul Multilateral al BVB în a doua parte a anului trecut.

Horia Cardoş a spus: "Agribusiness este o companie care astăzi activează doar regional pe zona de input-uri, dar la nivel naţional şi sunt foarte convins că în curând şi la nivel internaţional, în ceea ce priveşte AgTech - tehnologia inovatoare în agricultură. Sunt convins că atât în zona de input-uri organice, cât şi în zona de tehnologie în agricultură, această companie va performa foarte bine. Iar acest lucru va fi posibil inculsiv prin resursele obţinute prin piaţa de capital din România".

AgTech TM by Agroland, este un program complet de incubare, primul din ţara noastră, care stimulează şi susţine inovaţia în agricultură. Programul include toate etapele de dezvoltare de la idee la afacere prin resurse de învăţare, mentorat, investiţii şi acces la cea mai mare bază de clienţi din industia agricolă.

Horia Cardoş a adăugat: "Incubatorul AgTech, pentru start-up-uri în tehnologia în agricultură, este deja în derulare. Suntem în faza în care întocmim documentele juridice şi vom investi câte 10.000 de euro în cele cinci companii care au rămas în finală. Nu va fi neapărat doar cash, ci vorbim şi de mentorat - este un program pe trei luni, în care vom încerca să ducem cele cinci echipe în faza în care să aibă un produs care poate fi testat de către piaţă".

Conform CEO-ului Agroland Business System, în momentul actual patru companii sunt evaluate la circa 150.000 de euro, în faza de pre-seed (n.r. stadiul de idee - cea mai timpurie fază de finanţare) şi una la 2,5 milioane de euro.

"Este o investiţie relativ mică din partea noastră, iar la un moment dat chiar ne-am dori să deschidem aceste start-up-uri către piaţa de capital din România", a spus Horia Cardoş.

Legat de folosirea mecanismelor pieţei de capital pentru finanţare prin intermediul companiilor listate din Grup, CEO-ul Agroland Business System spune că se are în vedere emiterea de obligaţiuni cu o valoare între şase şi zece milioane de lei.

"Am aprobat deja în adunarea generală (n.r. a Agroland Business) o limită de 20 milioane de lei pentru obligaţiuni. Probabil că în această vară vom încerca să accesăm undeva între şase şi zece milioane şi vom folosi banii pentru dezvoltare. Cu siguranţă, atât prin Agribusiness, cât şi prin Agroland Business, vom folosi resursele pe care le putem atrage de la investitorii din piaţa de capital în mod extensiv. Sunt foarte multe oportunităţi care ne permit să ducem business-urile noastre la un cu totul alt nivel", a spus Horia Cardoş.

În luna aprilie, Agroland Agribusiness a derulat un plasament privat prin TradeVille, care a fost şi intermediarul listării, prin care a strâns de la investitori 6,07 milioane de lei. Fondurile atrase vor fi folosite pentru dezvoltarea companiei şi finanţarea investiţiilor în active fixe, a cheltuielilor curente, fuziuni, achiziţii, precum şi intrarea în acţionariatul unor startup-uri din agricultură, conform Agroland Agribusiness. În urmă plasamentului privat, participaţia Agroland Business System s-a redus la 56% din capitalul social al Agroland Agribusiness, în timp ce Florin Radu, care este şi manager general, deţine 24% din companie.

Agroland Agribusiness face parte din Grupul Agroland, format din Agroland Business System, Agroland Agribusiness, Agroland Professional Farm, Agroland Megastore, Magazinul Micului Fermier, Devest Farmatech, Astradriving, Sports Games, Asociatia Sportiva Agroland.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Dadada, luati obligatiuni fara garantii la ei ca o sa bage apoi in plasamente, ca iHunt, ca Bittnet.Ce misto sa citesti textul cu banii vor fi folositi in dezvoltarea companiei. E copy aste din ce scriau si ceilalti emitenti inainte sa vina fraierii cu banii.

    N-am nimic cu omul si n-am nimic cu afacerea lui, insa pentru mine a fost suficient sa privesc tinuta lui Horia Cardos ca sa imi dau seama cat respecta el institutia BVB si pe potentialii investitori. Intr-un cadru mai larg, cand au sunat clopotelul, s-a putut observa foarte bine ca omul e imbracat de strada, in adidasi, de parca s-ar fi dus sa bea o bere la o crasma din coltul strazii.

    Nu l-am auzit vorbind, nu l-am auzit rationand, nu l-am vazut vreodata in actiune, insa daca ABC-ul de baza al propriei imagini nu este ingrijit, eu nici n-am de ce sa ii acord vreun minim interes. 

    1. Un mesaj transmite si vestimentatia. Omul e antreprenor. Altii, de la case mai mari, se imbracau/imbraca in pulover/tricou. Are un sacou de prost-gust, dar nu e o mare problema.

    Asa este! o duce la un nivel de la care face cu bolta peste actionari ca HUNT care isi aduce aminte dupa luni ca a bagat o gramada de bani in plasamentele voastre

    oare nu s au inteles astia sa si sustina incrucisat plasamentele? 

    prea bate la ochi sa spui in dimineata listarii ca ai cumparat acum 3 luni 

    ce facem fratilor ca a venit din nou vantu cu vlas pe bvb?

    baga investitii financiare in cardasie ca sa si umfle cotatiile unii altora si sa aspire banii fraierilor pe urma baga profit din pix din aprecierea achizitiilor pe care le umfla tot ei in piata 

    din discurs se vede ca va lipseste educatia financiara de baza

    sunteti praf in legatura cu bURSa, nu stiti cu ce se mananca  

    1. bURSa la noi se mananca cu praz si carne de mistret

      Da ceva "dastept" pe CLARINET ca sa devii convingator.

      Celor care comentați va lipsește educația financiara, nu știți cât de mare este firma Agroland

      Agroland are sute de magazine, studiați înainte să comentati

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Aug. 2021
Euro (EUR)Euro4.9183
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1388
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5775
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7564
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.8930

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro