IAR Ghimbav va semna săptămâna viitoare cu Premium Aerotec, pentru o investiţie de peste 90 mil.euro

F. A.
Companii / 3 decembrie 2009

Producătorul de elicoptere IAR Ghimbav va semna săptămâna viitoare cu Premium Aerotec, o divizie a Grupului EADS, pentru o investiţie de peste 90 milioane euro, prin care EADS vrea să producă la Braşov componente pentru Airbus, a declarat azi pentru NewsIn secretarul de stat din ME, Claudiu Stafie.

"Autorităţile române vor să dezvolte la Braşov un parc tehnologic aerospaţial. Săptămâna viitoare, vom semna contractul cu Premium Aerotec, divizia germană a Grupului EADS (European Aeronautic Defence and Space Company). De trei luni se negociază cu ei. Premium Aerotec vrea să construiască o hală de producţie de componente pentru Airbus pe un teren al IAR Ghimbav, până în aprilie 2010. Investiţia totală se ridică la 92 milioane euro şi se va derula pe o perioadă de trei ani. În prima etapă, vor angaja 300 de oameni, pentru ca la final să existe circa 700 angajaţi", a precizat secretarul de stat din Ministerul Economiei (ME), Claudiu Stafie.

Acesta a precizat că a fost aprobată în acest sens o garanţie de stat de peste 10 milioane euro, proces care se derulează prin Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb