Dunărea Center Mall - primul centru comercial realizat cu gresie Monalisa NanoTech
C.P.Companii / 2 august 2010
C.P.Companii / 2 august 2010
F. A.Companii / 27 iulie 2010
Campania "Am spart gheaţa" derulată de Be Igloo în Bucureşti nu a avut, ca prim impact, vânzarea de apartamente, ci blocarea traficului pe mai multe artere din Capitală, aşa cum s-a întâmplat ieri, în jurul orei 9.30, în Piaţa Dorobanţi. Şoferii care trec prin zonă profită de ocazie şi opresc maşinile, de cele mai multe ori în zone nepermise, pentru a putea primi o îngheţată. Fiecare îngheţată este însoţită de un flyer cu preţuri foarte mici la apartamente, dar, cel mai probabil, numărul celor interesaţi se va situa undeva în jurul procentului de 20% din cei care au gustat îngheţata.
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 27 iulie 2010 /
PAULA BULZAN, AradZiarul BURSA #Companii / 23 iulie 2010 /
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 23 iulie 2010
Tranzacţiile de tip "sale and leaseback" (înstrăinarea unei proprietăţi în urma căreia vânzătorul devine chiriaşul acelui imobil) s-ar putea înmulţi în acest an, fiind o modalitate prin care companiile pot obţine cash, fără a se împrumuta, apreciază Cristian Ustinescu, şeful departamentului investiţii al "DTZ Echinox".
C.P.Companii / 19 iulie 2010
CĂTĂLIN DEACUZiarul BURSA #Companii / 19 iulie 2010
C.P.Companii / 15 iulie 2010
C.P.Companii / 15 iulie 2010
F. A.Companii / 13 iulie 2010
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 9 iulie 2010
M.M.Miscellanea / 6 iulie 2010
PAULA BULZAN, AradZiarul BURSA #Companii / 5 iulie 2010 /
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 5 iulie 2010 /
F. A.Companii / 2 iulie 2010
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 2 iulie 2010
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 2 iulie 2010 /
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 1 iulie 2010
VIVIANI MIRICĂZiarul BURSA #Companii / 1 iulie 2010 /
F. A.Companii / 30 iunie 2010
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 30 iunie 2010 /
F. A.Companii / 29 iunie 2010
C.P.Companii / 29 iunie 2010
F. A.Companii / 28 iunie 2010
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 25 iunie 2010 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 25 iunie 2010 /
Editorial /Cornel Codiţă - 16 mai
Companii /A consemnat Emilia Olescu - 16 mai
Piaţa de Capital /Marius Alexe - 16 mai
![]() | 5.1033 |
![]() | 4.5563 |
![]() | 5.4479 |
![]() | 6.0595 |
![]() | 470.2624 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 6 martie
Piaţa de Capital /A.V. - 5 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 4 martie
Piaţa de Capital /A.V. - 4 martie
MIHAI MUNTEANU, DANIEL BOJIN (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Ovidiu VRÂNCEANU, BRAŞOV (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Ştefania Ciocîrlan (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Dan Nicolaie (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
CĂTĂLIN DEACU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)