IMPACT creşte numărul "locuitorilor verzi" la 1.200!

F.A.
Comunicate de presă / 10 mai 2011

IMPACT Developer & Contractor şi-a propus plantarea unui număr de minim 3 copaci pentru fiecare locuitor din ansamblul rezidenţial Greenfield, arată un comunicat remis redacţiei.

Pe măsură ce numărul locuitorilor va creşte, şi numărul copacilor plantaţi va creşte, ajungând la 3.000 de copaci plantaţi pe o suprafata de 35.000 mp pentru cei 1.000 de locuitori cât va avea ansamblul rezidenţial Greenfield (estimat pentru anul 2012).

"Filozofia noastră de dezvoltator a fost să construim întotdeauna cât mai aproape de pământ. De aceea, în ansamblurile noastre, avem numai case şi blocuri de joasă înălţime, maxim 3 etaje. Mai mult, conceptul nostru urbanistic este "wood mood", ceea ce înseamnă cât mai mult verde în ansamblurile noastre, cât mai multe spaţii verzi şi locuri de recreere. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de dezvoltări rezidenţiale responsabile dar şi de implicarea celor care vor locui efectiv în ansamblurile respective. În acest sens, această campanie de plantare este un exemplu de colaborare între dezvoltator şi beneficiari - actuali şi potenţiali, colaborare din care vom avea cu toţii de câştigat" - a declarat Carmen Săndulescu, Director Executiv Financiar al IMPACT Developer & Contractor.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb