ÎN 2019:Piaţa de factoring s-a stabilizat la nivelul de cinci miliarde de euro

C.B.
Piaţa de Capital / 16 martie 2020

Bogdan Roşu

Bogdan Roşu

Piaţa de factoring se menţine la aproximativ acelaşi nivel ca anul precedent, înregistrând o uşoară scădere. Avand in vedere contextul economic, considerăm acest rezultat de stabilizare la un nivel de cinci miliarde de euro în 2019 unul pozitiv, peste aştepările jucătorilor din piaţă. Datele reies din studiul de piaţă anual realizat de către Asociaţia Română de Factoring (ARF).

Din punct de vedere al nivelului de afaceri al companiilor care au accesat finanţări prin factoring în 2019, cea mai mare pondere o au cele cu cifra de afaceri cuprinsa între 5 şi 50 de milioane de euro (43%). Companiile cu cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro au reprezentat 35% din piaţă, în timp ce companiile cu un nivel al afacerilor sub 5 milioane de euro au rulat restul de 22% din volumul creantelor cesionate in factoring.

Bogdan Roşu, preşedinte ARF, a declarant: " După ce în ultimii ani am înregistrat constant creşteri de două cifre ale pieţei de factoring, anul trecut piaţa şi-a dovedit maturitatea, reuşind să atingă un nivel similar cu anul 2018, în condiţiile unui început de an mai dificil. Evolutţa anului 2019 ar fi fost probabil mai convingătoare dacă nu ar fi fost afectată de factori externi, cum a fost cazul Ordonanţei 114, adoptată la sfârşitul anului 2018. În plus, întrucât analiza rezultatelor pieţei se realizează în euro, un impact suplimentar al cifrelor raportate a fost dat şi de devalorizarea leului în raport cu cele mai importante valute, în special euro. În acelaşi timp, trebuie să subliniem aspectele pozitive ale evoluţiei pieţei. Dintre acestea, unul din elementele de bază ale ofertei de factoring, cu impact puternic în piaţă în ultimii ani, factoring-ului revers, a înregistrat o creştere de 7%, atingând aproape 1,4 miliarde de euro. Factoringul revers s-a dezvoltat puternic în ultmii ani, fiind foarte bine primit de piaţă, şi asta pentru că are o trasatură specială, în sensul că este propus furnizorilor de servicii şi produse direct de către beneficiarul acestora, împreună cu instituţia finanţatoare."

Anul trecut, factorigul intern s-a situat la nivelul de aproximativ 3,9 miliarde de euro, la acelaşi nivel ca în 2018. O creştere consistentă s-a înregistrat la nivelul factoringului extern, pe zona de import, unde procentual s-a înregistrat o creştere de 38%, în cifre absolute, nivelul operaţiunilor trecând de 129 milioane de euro.

În contextul actual, ARF transmite şi un mesaj de prudenţă către mediul economic

"Pe un scenariu în care mediile politic şi economic se află într-o etapă de instabilitate prelungită, mediul privat ar putea fi impactat, poate mai mult ca în alţi ani. Tendinţa de depreciere continuă a leului, criza resurselor umane, lipsa investiţiilor majore ale statului şi costurile excesive pentru menţinerea unui aparat administrativ inflatat sunt doar câteva din premisele suplimentare care vor afecta consistent creşterea economică şi în acest an şi implicit piaţa de factoring. În plan extern, efectele globale ale reducerii producţiei industriale în China şi alte zone afectate de noul Coronavirus, precum şi o potenţială recesiune pe pieţele principale ale exportatorilor români, vor corecta cu siguranţă estimarile. Ca de fiecare dată ARF transmite un mesaj către companiile din mediul privat să abordeze cu precauţie relaţiile comerciale cu clienţii şi furnizorii şi să îşi asigure sursele de finanţare din timp şi implicit conitnuitatea afacerii. Este foarte important pentru fiecare companie să îşi facă din timp analize şi proiecţii interne de business şi să gestioneze cu prudenţă portofoliul de clienţi, astfel încât fluctuaţiile cererii să nu le afecteze major activitatea. O parte dintre probleme vor pleca şi de la gestionarea disponibilitatilor de numerar, multe dintre companii putând intra în blocaje chiar dacă activează într-un context favorabil al pieţei, la un anumit moment. Un sprijin consistent în acest sens poate veni din zona instituţiilor care oferă soluţii de factoring, fie că vorbim despre bănci sau IFN-uri", mai explică Bogdan Roşu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

20 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9279
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4613
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7162
Gram de aur (XAU)Gram de aur232.2817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro