ÎN ANUL 2020Impact a înregistrat venituri în valoare de 42,7 milioane de euro

G.U.
Piaţa de Capital / 19 februarie

Impact a înregistrat venituri în valoare de 42,7 milioane de euro

Impact Developer & Contractor a înregistrat în anul 2020 venituri din vânzarea proprietăţilor imobiliare în valoare de 42,7 milioane EUR, în creştere cu 29,4% faţă de anul 2019, reprezentând din acest punct de vedere cel mai bun rezultat al dezvoltatorului, din ultimul deceniu, conform unui comunicat de presă. Într-un an marcat de pandemie, compania a tranzacţionat un total de 369 de apartamente (31.191 mp suprafaţă construită), dintre care 205 în ansamblul rezidenţial Greenfield Băneasa şi 164 în proiectul Luxuria Residence.

În plus faţă de apartamentele tranzacţionate, Impact a încheiat anul cu 198 de precontracte de vânzare - cumpărare şi rezervări, în valoare totală de 24 milioane EUR, dintre care jumătate urmează să fie transformate în venituri în primul semestru al acestui an, notează sursa citată.

În 2020, compania şi-a continuat activităţile de dezvoltare rezidenţială cu un ritm susţinut, în ciuda dificultăţilor provocate de pandemie. În acest sens, Impact a implementat strategia de expansiune naţională, demarând la Constanta construcţia proiectului rezidenţial premium, Boreal Plus, şi achiziţionând un teren în Iaşi pentru dezvoltarea unui proiect sustenabil, care să îmbunătăţească standardul de locuire al românilor. Toate proiectele pe care compania le are în curs de dezvoltare au fost proiectate pentru certificarea BREEAM Excellent.

Conform comunicatului, axul central al strategiei de dezvoltare a companiei Impact Developer & Contractor (simbol IMP), singurul dezvoltator imobiliar din România listat la Bursa de Valori Bucureşti, categoria Premium, îl reprezintă piaţă de capital, respectiv emisiune de obligaţiuni listate pe piaţă principală a BVB, cu plasament privat, finanţări bancare şi emiterea de noi acţiuni.

În ultimul an, acţiunile Impact au înregistrat o creştere de 26%, de la 0,31 EUR/acţiune la 0,39 EUR/ acţiune la 31 decembrie 2020, capitalizarea bursieră a companiei depăşind valoarea de 102 milioane EUR. Succesul pe piaţă de capital reconfirmă atractivitatea proiectelor Impact şi viziunea strategică a companiei, de extindere în cele mai importante centre urbane din România. În 2020, agenţia Standard & Poor's a menţinut pentru Impact ratingul de credit pe termen lung `B-` cu perspectivă stabilă, compania fiind considerată sigură pentru investitori.

"Rezultatele obţinute în 2020 dovedesc, pe de o parte, capacitatea Impact de a-şi consolida poziţia în piaţă chiar şi atunci când condiţiile economico-sociale sunt mai dificile şi, pe de altă parte, confirmă succesul proiectelor noastre, care stabilesc un nou standard de dezvoltare rezidenţială din punctul de vedere al calităţii, facilitaţilor şi soluţiilor sustenabile. Anul acesta, odată cu împlinirea a 30 de ani de activitate, intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare, în care accelerăm expansiunea la nivel naţional", a declarat Sorin Apostol, CEO Impact Developer & Contractor.

În cadrul ansamblului upper-class Luxuria Residence, poziţionat în noul pol de business al Bucureştiului din zona Expoziţiei, au fost finalizate primele două faze de dezvoltare, cu 500 de apartamente, iar în prezent se continuă lucrările la ultima fază cu 130 de apartamente, având termenul de livrare în prima jumătate a acestui an. Proiectul, certificat BREEAM Excellent, oferă un concept de locuire unic, având arhitectura deosebita, finisaje premium şi o gama selecta de facilitaţi, de la spatii verzi ample, la servicii de concierge, se menţionează în comunicat.

În anul 2020 compania a obţinut autorizaţia de construcţie şi a început lucrările pentru faza a patra de dezvoltare din Greenfield Băneasa, care respectă cele mai înalte standarde de eficienţă energetică. Totodată a demarat şi lucrările de construcţie pentru Greenfield Plaza, care va oferi rezidenţilor şi publicului larg o gamă impresionantă de facilităţi: strip mall, spaţiu de wellness dotat cu sala de sport, SPA-uri, teren de tenis, piscină interioară semiolimpică, piscină exterioară şi o clădire proprie de birouri, care va deveni sediul central al IMPACT Developer & Contractor. Apartamentele din noua fază de dezvoltare vor fi livrate etapizat, începând cu vara acestui an, conform comunicatului.

Pe lângă lucrările desfăşurate la proiectele din Capitală, Impact a demarat în Constanţa proiectul Boreal Plus, care aduce pe piaţă 18 vile şi 673 de apartamente, alături de o serie de facilităţi pentru rezidenţi: spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, spaţii comerciale, hypermarket Kaufland şi grădiniţă. Vilele ansamblului se află într-o fază avansată de construcţie, termenul de livrare estimat fiind prima jumătate a anului 2021. În paralel este în plină dezvoltare prima etapă de blocuri, cu 209 de apartamente. Totodată, anul acesta, Impact pregăteşte lansarea lucrărilor pentru Greenfield Copou, în cea mai dorită zonă din Iaşi, un proiect rezidenţial de anvergură, care vă replica modelul Greenfield Băneasa.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Hai impact hai ca poti!

    Pe final de credit squeeze ... hai ca reusesti ! 

    semnat comenturi "cretine" 

    IMF raport financiar:

    Riscurile de stabilitate a economiei globale pe termne mediu si lung: 

    - presiuni ridicate pe evaluarea companiilor sunt semnalate de preturile activelor care sunt ridicate in raport cu fundamentele economice cat si normele istorice; ce sunt adesea determinate de disponibilitate ainvestitorilor de a si asuma riscuri ridicate 

    - presiunile ridicate de evaluare implica o posibilitate ridicat de scadere supradimensionata a preturilor activelor 

    - nivelul ridicat al activelor reflecta real nivelul ridica al randamentelor trezoreriei 

    - iar masurile de compensare a riscurilor apar aproximativ aliniate cu normele istorice 

    - preturile activelor raman vulnerabile la scaderi semnificative in cazul in care sentimentul de risc al investitorilor scade sau redresarea economica slabeste 

    - preturile proprietatilor comerciale au inceput sa scada 

    semnat comenturi "cretine"

    e bula imobiliara

    1. bubble housing 2120 - sa vad daca e banat si cuvantul asta :))

      2120 Bubble Housing Imobiliara Bula .................. la nivel global vezi pe ..... ebutuoy e inversat cuvantul sa vad daca e banat si asta :)))

    Interesant ca "investitorii" ca pondere nu intra in peisajul speculei ci doar "noii intrati in piata" (carnea de tun).

    Nu mai aberati cu scumpiri!!!!

    Housing Index a cazut in cap iar inflatia in preturi cos consum a zburat in tavan!!! 

    Nu mai aberati!!! 

    Preturile au scazut in toata tara! 

    Se abereaza aiurea pe siteuri de idioate ca sa manipuleze prostimea!! 

    olx remax storia etc aberatii! 

    Nu sunteti sanatori la cap!! 

    Pe bune ce atata manipulare! 

    E o nesimtire crasa de bula in cardasie cu banca centrala si guvern! 

    Rusint! Rusine! Rusine! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Super protecție cyber pentru echipamente de business
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

26 Feb. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0209
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5894
Gram de aur (XAU)Gram de aur228.2335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
www.hipo.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro