Revista BURSA Construcţiilor

ÎN PRIMELE TREI TRIMESTRE ALE ACESTUI AN FAŢĂ DE ACEEAŞI PERIOADĂ DIN 2018BRD Groupe Societe Generale - profit net cu 7,4% mai mare

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

BRD Groupe Societe Generale - profit net cu 7,4% mai mare

Profitul net al BRD Groupe Societe Generale a crescut cu 7,4% (1,226 miliarde lei), în primele trei trimestre ale anului în curs faţă de aceeaşi perioadă din 2018, după cum a anunţat, ieri, banca.

François Bloch, directorul general al instituţiei de credit, a declarat: "Primele nouă luni ale anului 2019 au fost dinamice din punct de vedere comercial. Prin intensificarea creditării, atât pe segmentul retail, cât şi pe cel corporate, ne-am păstrat angajamentul de finanţare a economiei româneşti în mod responsabil, printr-o ofertă îmbunătăţită şi echilibrată. Evoluţia activităţii pe piaţa fondurilor mutuale a fost, de asemenea, remarcabilă, în linie cu strategia noastră de a surprinde potenţialul pieţei soluţiilor alternative de economisire. În acelaşi timp, am continuat implementarea modelului nostru de afaceri «phygital», ce combină experienţa digitală superioară şi expertiza umană".

Creşterea creditelor din sistemul bancar românesc a rămas dinamică (+6,5% la finalul lunii septembrie 2019, în termeni anuali), atât pe segmentul persoanelor fizice, cât şi pe cel al companiilor, într-un mediu macroeconomic favorabil, caracterizat de intensificarea cererii interne din sectorul privat, arată comunicatul citat. Acesta menţionează că depozitele din sector au continuat să crească (+8,8% la finalul lunii septembrie 2019, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), pe ambele segmente de clientelă.

Soldul creditelor nete ale Grupului BRD, inclusiv creanţele din leasing, s-a majorat cu 3,2% faţă de finalul lunii septembrie 2018, datorită ambelor segmente - retail şi corporate. Creditele imobiliare şi de consum au stat la baza creşterii pe segmentul retail, care a ajuns la +2,8%, în termeni anuali. Avansul creditelor corporate (+4,2% comparativ cu finalul lunii septembrie 2018) a fost susţinut de împrumuturile pentru companii mari (+4%) şi de finanţarea de tip leasing. Valoarea finanţărilor noi de leasing a crescut cu 36% faţă de primele nouă luni din 2018, sub impulsul cererii atât din partea companiilor mici, cât şi a IMM-urilor.

Depozitele clientelei au fost relativ stabile faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe segmentul retail, acestea au crescut cu 2,4% în termeni anuali, pe fondul intrărilor mai mari în conturile curente deţinute de persoanele fizice, evoluţie datorată, în parte, creşterii continue a salariilor pe piaţa locală. Indicatorul credite nete/depozite a fost de 71% la finalul lunii septembrie 2019, cu 2 puncte procentuale mai mare faţă de finalul lunii septembrie 2018. În primele nouă luni ale anului în curs, BRD a înregistrat o performanţă foarte solidă pe piaţa fondurilor mutuale, administrat de filiala sa specializată BRD Asset Management. Creşterea activelor în administrare a accelerat la 48% în termeni anuali, la finalul lunii septembrie 2019.

Prin urmare, cota de piaţă a BRD Asset Management a crescut, în continuare, cu 4,9 puncte procentuale, la 17,6%, la finalul perioadei de raportare.

Preocuparea constantă pentru inovare digitală a avut drept rezultat creşterea numărului de contracte pentru serviciile de internet şi mobile banking (+18% faţă de finalul lunii septembrie 2018).

În primele nouă luni din 2019, venitul net bancar al Grupului BRD a fost de 2,446 miliarde lei, mai mare cu 6,9% în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, susţinut atât de creşterea veniturilor nete din dobânzi, cât şi de creşterea veniturilor neaferente dobânzilor. Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 9,7% în dinamică anuală, beneficiind de expansiunea volumelor pe toate segmentele, schimbările favorabile de structură şi ratele de dobândă de pe piaţă mai mari contribuind, de asemenea, la creştere.

Efectul pozitiv al ratelor de dobândă şi-a pierdut din intensitate în trimestrul al treilea, în contextul ratelor de dobândă în scădere (media ROBOR la trei luni în trimestrul trei din 2019 de 3,09% faţă de 3,27% în trimestrul trei din 2018). Veniturile nete din comisioane au marcat o creştere de 2,1% în dinamică anuală, determinată de intensificarea activităţii de carduri şi de creşterea tranzacţiilor clienţilor, compensând astfel presiunea asupra preţurilor aferente serviciilor bancare tranzacţionale.

Cheltuielile operaţionale au atins 1,186 miliarde lei în primele nouă luni din 2019, cu 7,4% mai mari în comparaţie cu primele nouă luni din 2018, în principal ca urmare a costurilor de personal mai mari determinate de ajustarea salariilor şi a altor beneficii, într-un context de creştere constantă a salariilor pe piaţa din România şi contribuţiei mai mari la Fondurile de Garantare a Depozitelor şi de Rezoluţie (72 milioa­ne lei faţă de 35 milioane lei în 2018, recunoscută integral în primul trimes­tru al anului).

Profilul de risc a continuat să fie solid, aşa cum îl reflectă scăderea ratei creditelor neperformante cu 1,8 punc­te procentuale, la 4% la finalul lunii septembrie 2019, de la 5,8% la finalul lunii septembrie 2018, înglobând rezultatul operaţiunilor de ştergere de creanţe depreciate, precum şi performanţa solidă a activităţii de recuperare din portofoliile de credite neperformante. Gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante a crescut la 74,1% la finalul lunii septembrie 2019, de la 73,1%, an la an.

Poziţia de capital a BRD a rămas robustă, rata de adecvare a capitalului atingând 20,9%.

Grupul bancar francez Societe Generale a raportat, ieri, un profit trimes­trial sub aşteptări, ca urmare a efectului măsurilor de restructurare a activităţilor de corporate şi investment banking.

A treia mare bancă franceză, după BNP Paribas şi Credit Agricole SA, a precizat, conform Reuters citată de Agerpres, că în primele nouă luni ale acestui an a realizat un profit net de 854 de milioane de euro, în scădere cu 34,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Veniturile băncii au scăzut şi ele cu 8,4%, până la 5,983 miliarde euro. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau, în medie, la un profit net de 967 milioane euro şi venituri de 6,041 miliarde euro.

Grupul bancar a menţionat că "trimestrul al treilea a fost afectat de diminuarea veniturilor ca urmare a reducerii şi opririi anumitor activităţi de piaţă".

La începutul acestui an, Societe Generale şi-a anunţat intenţia de a elimina 1.600 de posturi, în special la divizia de corporate şi investment banking.

Societe Generale are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi, în întreaga lume.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConferinţa PPTT 'Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei'
Cabinet de avocatTMPS