ÎN TOATE PROCESELE SALE PE FRANCI ELVEŢIENI Avocatul Piperea vrea să cheme Banca Naţională în judecată

ADRIANA RĂDUŢĂ
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 iulie 2015

Gheorghe Piperea (stânga) şi Mugur Isărescu (dreapta), într-un conflict fără sfârşit.

Gheorghe Piperea (stânga) şi Mugur Isărescu (dreapta), într-un conflict fără sfârşit.

Războiul dintre avocatul Gheorghe Piperea şi Banca Naţională a României (BNR) pare să fie departe de final.

După ce, recent, avocatul Piperea, care reprezintă în instanţă un număr mare de persoane cu credite în franci elveţieni (CHF), a acuzat Banca Centrală de influenţarea justiţiei, ieri, domnia sa a scris pe pagina de socializare că intenţionează să cheme în judecată BNR, în toate procesele pe tema CHF, pe care le are împotriva băncilor.

Potrivit spuselor sale, mişcarea pe care are de gând să o facă se bazează pe decizia luată de Judecătoria Piteşti, în octombrie anul trecut, într-un proces în care pârâtele sunt Volksbank, BNR şi Biroul de Credit.

Hotărârea judecătorească obligă Volksbank, în solidar cu BNR şi cu Biroul de Credit, să plătească despăgubiri materiale consumatorului care a făcut reclamaţia, în valoare de de 16.100 lei, şi despăgubiri morale de 50.000 de lei.

Gheorghe Piperea se arată "uluit de faptul că BNR şi Biroul de Credit au fost obligate în solidar cu Volksbank la plata acestor despăgubiri materiale şi morale" şi spune că va invoca această decizie în procesele pe care le are în instanţă.

Sentinţa dată de Judecătoria Piteşti este atacată cu apel, şedinţa în apel fiind programată pentru 9 septembrie 2015, la Tribunalul Argeş, menţionează avocatul.

În contextul în care Banca Transilvania (BT) derulează un program de conversie în lei a creditelor acordate în franci elveţieni (CHF) de către Volksbank (pe care BT a cumpărat-o în acest an), Gheorghe Piperea menţionează: "Precizez că procesele «Piperea şi Asociaţii» contra Volksbank nu s-au soluţionat încă, fiind amânate în toamnă, pentru a se vedea în ce măsură reclamanţii vor fi fost de acord sau nu cu oferta din cadrul operaţiunii Iceberg (n.r. programul derulat de BT, care urmează să se termine la finalul acestei luni). Întrucât în procese vor rămâne câţiva reclamanţi care nu vor fi acceptat oferta, noi vom continua procesul. Şi, întrucât avem acest precedent de la Piteşti, vom chema în judecată, în solidar, şi BNR, să răspundă alături de bancă. De altfel, vom face la fel în toate celelalte dosare, mai ales că judecătorul care a motivat sentinţa în dosarul colectiv clienţi vs. Banca Românească a cam sugerat în motivare că vina, dacă ar exista, nu aparţine în totalitate băncii pârâte, ci şi BNR, care a autorizat punerea pe piaţă a produsului financiar toxic denumit credit în franci elveţieni".

Avocatul Piperea ne-a spus că acest proces este "precedentul" de care avea nevoie ca să demonstreze "că este posibilă o vină în solidar a BNR cu băncile care au acordat credite în CHF".

Nu de aceeaşi părere sunt oficialii Băncii Centrale, care susţin că nu aveau nicio putere, din punct de vedere legal, să interzică sau să stopeze acordarea de credite în CHF.

La finalul lunii ianuarie, prezent în Comisia de buget din Camera Deputaţilor, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României, a spus că ţara noastră s-a angajat ca, pentru aderarea la Uniunea Europeană, să liberalizeze complet conturile de capital, astfel încât nu putea fi interzisă acordarea de credite în valută (inclusiv în franci elveţieni), o astfel de măsură riscând să fie calificată drept "abuz" din partea al BNR.

Domnia sa a afirmat, la vremea respectivă: "Puteam să interzicem acordarea de credite în valută, în condiţiile în care România se angajase să liberalizeze complet conturile de capital? Mă îndoiesc. Produsul respectiv (creditul în franci elveţieni) a apărut pe fondul unor finanţări acordate de fonduri de investiţii elveţiene şi bănci elveţiene la nişte cursuri pe care inclusiv băncile române le puteau obţine în euro".

În privinţa unei eventuale interziceri a creditării în franci elveţieni de către Direcţia de Supraveghere a BNR, Nicolae Cinteză a spus: "Măsura aceasta apare ca ceva sancţionatoriu. Faptele pentru care BNR poate interveni cu sancţiuni sunt expres prevăzute în lege. Dacă nu ar fi existat variaţia de curs, iar BNR ar fi intervenit în activitatea unei bănci, era un abuz cras. Puteam să fiu tras la răspundere. Să interzici, în activitatea unei bănci, existenţa unui produs care, la momentul respectiv, nu prezenta niciun fel de risc, ar fi fost un abuz".

Potrivit deputatului PNL Andreea Paul, în 2007, BNR a ridicat pragul de îndatorare de la 40% la 70%, pentru CHF băncile stabilindu-şi singure acest prag, cu acceptul Băncii Centrale. Deputatul susţinea, în ianuarie, că unele bănci, cum ar fi Volksbank, aveau un prag de îndatorare de 90% şi, în unele situaţii, chiar mai mare de 100%.

În replică, Nicolae Cinteză a precizat că, la vremea respectivă, pragul se calcula la venitul pe familie, din care erau scăzute cheltuielile de bază prevăzute de Guvern.

Ieri, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, nu a dorit să comenteze pe marginea subiectului.

Criza împrumuturilor în franci elveţieni a început în luna ianuarie - ca urmare a desfiinţării, de către Banca Centrală Elveţiană, a pragului de 1,2 CHF/EUR -, când debitorii cu credite în CHF au fost loviţi de explozia neaşteptată a francului, nemaiputând să-şi achite ratele.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Fa-o mai repede, piperea. Poporu s-a saturat de perversitatea BNR

    1. Sunt de acord cu tine si-l susțin pe Piperea

    Nicolae Cinteza are dreptate, BNR nu putea interzice acordarea de credite in CHF, dar putea lua masuri legale, care sunt in atributiile BNR pentru a descuraja bancile in acordarea acestor credite, si de altfel a tuturor creditelor in alta mneda davit lei.( ridicarea semnificativa a nivelului rezervelor minime obligatorii, obligativitatea platii unui avans marit, norme mai prudente de evaluare a imobilelor, neacceptarea unui grad de indatorare mai mare de 20%, conditionarea creditului de obtinerea venitului in moneda respectiva, o campanie de presa care sa arate publicului efectele negative care le pot avea aceste credite, sanctiuni foarte drastice pt bancile care nu respecta aceste conditii, etc.

    Domnul avocat poate sa invoace faptul ca departamentul de strategic al BNR nu a luat in considerare preocuparile omonime ale Östereiche National Bank si in acelasi timp important stabilizarii fluxurilor monetare generate din vanzari prin reprezentarea in valuta Europeana a consumului de utilitati precum gaze, electricitate, telefonie

    BNR trebuia sa intervină, macar cu obligativitatea băncilor de a primi lei pt plata creditelor LA CURSUL BNR!

    Apoi, conversia un lei trebuia făcută macar la cursul zilei, FARA ALTE GARANTII IPOTECARE, cum mi-a solicitat mie Bancpost in martie 2014. BNR a urmărit cererile clienților? Daca da, băncile sa fie trase la răspundere de BNR pentru înșelăciune, iar clienții sa fie despăgubiți din profitul făcut de acestea pe spatele oamenilor care au ramas cu speranță!  

    Va susținem, dle. Av. Piperea! 

    1. Din pacate toti folosesc parti din adevar ,iar justitia e atat de ametita incat NEDUMERESTE TOATA LUMEA

      Buna ziua!

      Guvernatorul Mugur Isarescu a avertizat popoulatia public la TV si in media scrisa de anumite riscuri la care se expun prin creditarea in monede exotice. Din pacate avertismentul dansului a fost tardiv, cam la aproape 2 ani de cand incepusera deja sa se acorde credite in CHF. Totusi, BNR putea interveni prin impunerea unor alte reguli in prin care sa responsabilizeze bancile ce acordau astfel de credite si sa le oblige la impartirea riscului cu clientii lor. Nu s-a facut asta din pacate, iar acum traim o drama semi-nationala cu familii intregi ajunse in pragul disperarii si indatorate pana peste cap. 

    Isarescu a invatat atat de bine deontologia bancherului, incat a uitat-o pe a cetateanului.

    Vrea, dar poate? Isi face reclama in stil pompieristic. 

    1. OK, este altul care sa incerce, macar?

      Reclama pentru ce? Dl av Piperea nu mai primeste cereri de reprezentare in instanta pe astfel de spete.

    Legea 85/2006 privind procedura insolventei, consolidata ABROGATA

    Art. 41. (3) În cazul în care se confirma un plan de reorganizare, dobânzile, majorarile ori penalitatile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligatiile nascute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achita în conformitate cu actele din care rezulta si cu prevederile programului de plati. În cazul în care planul esueaza, prevederile alin. (1) si (2) se aplica corespunzator pentru calculul accesoriilor cuprinse în programul de plati, la data intrarii în faliment. 

    Art. 64.(6) Crean_tele nascute dupa data deschiderii procedurii, în perioada de observatie sau în procedura reorganizarii judiciare vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara înscrierea la masa credala. Prevederea se aplica în mod corespunzator pentru crean_tele nascute în procedura de faliment. 

    Art. 96. (2) Planul va stabili acelasi tratament pentru fiecare crean_ta din cadrul unei categorii distincte, cu exceptia cazului în care detinatorul unei crean_te din categoria respectiva consimte un tratament mai putin favorabil pentru crean_ta sa. 

    Art. 101. (2) Tratament corect si echitabil exista atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii: 

    b) nici o categorie sau nici o crean_ta apartinând unei categorii nu primeste mai mult decât valoarea totala a crean_tei sale; 

    SA_LARII PLATI COMPENSATORII CCM SUMA NETA: 38.164.916 LEI, 9 milioane de euro, valoarea sa_lariilor compensatorii 

    1. 17.106 lei pentru o vechime intre 0 - 5 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 6 sa_larii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii; 

    2. 34.212 lei pentru o vechime intre 5 - 15 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 12 sa_larii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii;

    3. 51.318 lei pentru o vechime mai mare de 15 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 18 sa_larii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii 

    Reducerea de personal vizează 929 de sa_lariaţi (602 în Vâlcea şi 327 în Piteşti) şi are ca scop realizarea unei economii lunare de aproximativ 1.200.000 euro (14,4 milioane euro anual). Demn de remarcat este procentul mare (peste 60%) de sa_lariaţi care au solicitat benevol să fie acceptaţi pe listele de disponibilizări.

    DECIZIE DE INCETARE A CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCA 15.05.2013 -14.06.2013. 

    SA_LARII PLATI COMPENSATORII CCM SUMA NETA: 38.164.916 LEI, 9 milioane de euro, valoarea sa_lariilor compensatorii 

    1. 17.106 lei pentru o vechime intre 0 - 5 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 6 sa_larii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii; 

    2. 34.212 lei pentru o vechime intre 5 - 15 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 12 sa_larii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii; 

    3. 51.318 lei pentru o vechime mai mare de 15 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 18 sa_larii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii 

    Art38. Al1.b) incepand cu 01.01.2012 se acorda o compensatie in functie de vechime,astfel: 

    1. pentru vechime intre 0 -5 ani o suma neta echivalenta cu 6 sa_larii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A. la data concedierii; 

    2. pentru vechime intre 5-15 ani o suma neta echivalenta cu 12 sa_larii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A. la data concedierii; 

    3. pentru vechime >15 ani o suma neta echivalenta cu 18 sa_larii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A. la data concedierii. 

    D-le Piperea, va stimez foarte mult pentru curajul si initiativa dvs.! Sunteti un dsechizator de drumuri in jungla mafiota bancara unde capul e chiar BNR-ul !

    Ce acte in ILEGALITATE folosesti Piperae si nu faci achitari valoare toata din acte si itegrala conform LEGII 85 / 2006 si LEGEA CCM si CE INFLUENTE OBSTRUCTIONARE COMITI IN JUSTITIE ???? PIEPEREA CU BDO SI ASOCIATII HOTI IN OLTCHIM ASA SUNTETI.

    PIERZI PIPEREA & BDO SI ASOCAITII, PIERDETI CA SUNTETI HOTI, PUNGASI SI NU AVETI VOIE SA MAI PROFESATI:

    Şedinţe 

    03.06.201 5 

    Ora estimata: 08:30 

    Complet: Civil-Amânări Pronunţări 

    Tip solutie: Schimbat total 

    Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă sentinţa în sensul că admite acţiunea. Anulează decizia de concediere nr.1214 din 15.05.2013. Obligă pe pârâtă să reintegreze pe reclamant în funcţia deţinută anterior concedierii şi să plătească acestuia drepturile salariale indexate, majorate şi actualizate cu rata inflaţiei, de care ar fi beneficiat în lipsa concedierii, de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică. 

    Document: Hotarâre 1046/2015 03.06.2015

    Tribunalul Arges

    Dosar nr.: 5280/109/2013 

    Obiect: contestatie decizie concediere 

    Solutia pe sc_urt: 

    Admite in parte contestaţia. 

    Anulează decizia nr. 926/15.05.2013 emisă de către intimată. Constata încetate raporturile de munca dintre parţi începând cu data de 08.08.2014. 

    Respinge cererea contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecată. Executorie. 

    Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusa la Tribunalul Argeş. 

    Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.03.2015, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

    Document: Hotarâre 697/2015 24.03.2015 

    1. Trebie si Pipera sa castige bani.De unde?De la fraieri.

    Instanţa a cerut administratorilor judiciari să rezolve până în iunie 2015 problemele angajaţilor disponibilizaţi, care nu şi-au primit încă salariile compensatorii disponibilizatii 2013 Oltchim

    SALARII PLATI COMPENSATORII CCM SUMA NETA: 38.164.916 LEI (9 milioane euro) la 929 salariati(602 în Vâlcea şi 327 în Piteşti) disponibilizati: 

    1. 17.106 lei pentru o vechime intre 0 - 5 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 6 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii; 

    2. 34.212 lei pentru o vechime intre 5 - 15 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 12 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii; 

    3. 51.318 lei pentru o vechime mai mare de 15 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 18 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii; 

    Art. 6 - Prezenta decizie isi produce efectele de la data comunicarii sale.*SI ART. 41 DIN CCM CARE SPECIFICA ACEEASI DECIZIE. (BANII TREBUIAU ACHITATI PE LOC 15.05.2013) 

    Suntem alaturi de dvs. domnule Piperea!

    Domnul Piperea are deopotriva si curaj si succes in lupta cu bancile comerciale. Insa sa nu ne imbatam cu apa rece. Cred ca dansul ori nu stie ce inseamna Banca Nationala a Romaniei, ori se face ca nu stie. Daca nu stie, ar trebui sa mai citeasca. Daca stie, se va frige atat de rau, incat o sa-si doreasca sa nu fie stiut. BNR este o banca privata, a carei menire (cea neoficiala), este sa fie jandarmul bancilor comerciale si sa le sprijine in indatorarea oamenilor, IMM-urilor, atunci cand economia 'duduie' si, deopotriva, sa le salveze de la faliment, in timp de criza economica (indusa). In rest, daca intrebam orice guvernator al oricarei banci nationale, care este rolul acesteia intr-un sistem capitalist, vom primi acelasi text consacrat, mentinerea inflatiei, preturilor de consum, macrostabilitate si alte basme fantasmagorice. Banca Nationala a Romaniei este a Roamniei doar cu numele. In rest, este stat in stat, are propriile legi si nu o poate trage nimeni la raspundere, indiferent care vor fi acuzatiile. Aceasta institutie este mai presus de sistemul judiciar. Asadar, succes domnului Piperea in orice demers impotriva BNR, va avea o surpriza in scurt timp.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9709
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7216
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0224
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.2521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb