ÎNCEPÂND DE ASTĂZI Acţiunile GoCab Software intră la tranzacţionare în Piaţa AeRO

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 decembrie 2021

Acţiunile GoCab Software intră la tranzacţionare în Piaţa AeRO

Compania vine în piaţă cu o evaluare anticipată de 36,4 milioane de lei

Acţiunile GoCab Software, companie ce operează o suită de aplicaţii utilizate în serviciul de taximetrie fiind prima şi singura aplicaţie de tip ride hailing dedicată exclusiv taximetriştilor, intră astăzi la tranzacţionare în Piaţa AeRO, sub simbolul CAB, conform unui anunţ al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania vine în piaţă cu o evaluare anticipată de 36,44 milioane de lei, după ce, la finele verii, a încheiat un plasament privat de acţiuni prin care a atras 7,4 milioane de lei de la investitori. În cadrul operaţiunii, compania a vândut aproape 17,28 milioane de acţiuni noi, la preţul unitar de 0,43 lei/titlu, din care 0,1 lei/acţiune a fost valoarea nominală şi 0,33 lei/acţiune prima de emisiune.

Conform celor prezentate în memorandum, banii atraşi prin plasament vor fi folosiţi pentru dezvoltarea suitei de aplicaţii GoCab, derularea campaniilor de marketing, achiziţia de echipamente IT necesare în procesul de dezvoltare şi mentenanţă al suitei de aplicaţii GoCab, precum şi pentru angajarea şi formarea resursei umane.

În esenţă, GoCab reprezintă o suită de aplicaţii utilizate în serviciul de taximetrie, cu un model de business de tip B2B ce vizează venituri din trei categorii diferite: a) venituri din serviciul GoCab Pro, b) venituri din parteneriate, c) venituri din comenzi livrate.

Pentru primele şase luni ale anului, compania a avut venituri totale din explotare de circa 1,1 milioane de lei, de peste trei ori mai mari decât cele de la jumătatea anului trecut, în timp ce cheltuielile din exploatare s-au ridicat la 3,5 milioane de lei, de aproape şase ori mai mari faţă de cele din perioada ianuarie - iunie 2020. În aceste condiţii, compania a raportat o pierdere de 2,5 milioane de lei, la jumătatea acestui an, în timp ce anul trecut a încheiat cu un rezultat net negativ de 1,17 milioane de lei.

"La lansarea aplicaţiei GoCab în luna mai a anului 2020, compania a resimţit efectul diminuării activităţii din industria de taximetrie, când s-au înregistrat reduceri semnificative ale comenzilor plasate către şoferii de taxi, ca urmare a efectelor epidemiei de Covid-19, fapt ce a afectat indirect şi activitatea companiei GoCab Software. Situaţia a fost abordată prin identificarea unor măsuri de diversificare a surselor de comenzi plasate în aplicaţie. Compania a obţinut, în cursul exerciţiului 2020, un rezultat din exploatare negativ de 1,03 milioane de lei, în contextul în care marja din vânzări (vânzări realizate în perioada septembrie - decembrie 2020) a fost negativă. Au fost alocate 0,43 milioane lei pentru campanii de marketing în vederea atragerii de şoferi parteneri şi utilizatori în cadrul aplicaţiei GoCab şi au fost înregistrate alte cheltuieli operaţionale, incluzând cheltuielile cu salariile", se explică în memorandum.

Pe de altă parte, pentru acest an se estimează venituri totale de 12,04 milioane de lei, care vor urca puternic la 37,35 milioane de lei în 2022 şi la 41,1 milioane de lei în 2023. În ceea ce priveşte profitabilitatea, pentru anul viitor se prognozează un profit de 6,64 milioane de lei, şi de 7,28 milioane de lei în 2023.

"Începând cu luna august 2021, aplicaţia GoCab va permite transportatorilor să se înroleze în serviciul GoCab Pro, prin care vor primi în mod garantat un număr minim de comenzi de taxi într-un interval de timp, ales de către şofer. Veniturile estimate de către companie din parteneriate, au la bază contractele deja perfectate de către companie, estimările fiind realizate în baza indicatorilor furnizaţi de către parteneri. GoCab îşi va continua extinderea la nivel naţional, concomitent cu implementarea de noi servicii şi facilităţi adresate în special transportatorilor şi şoferilor de taxi. Compania va aloca bugete consistente în campanii de marketing şi dezvoltarea aplicaţiei GoCab. Proiecţiile financiare au fost realizate în prima parte a anului 2021, însă din cauza contextului economic înfluenţat de pandemia generată de COVID-19, proiectele nu au putut fi începute la data estimată iniţial. Conducerea companiei are convingerea că proiecţiile aferente anului 2022 şi 2023 nu vor fi afectate", se menţionează în memorandum.

Conform documentului, principalii concurenţi ai companiei sunt Free Now (Clever) şi Star Taxi, însă modelul de business adoptat de către GoCab este diferit, punându-se accent pe parteneriate cu dispecerate şi implementarea de servicii conexe în vederea creşterii veniturilor şoferilor şi transportatorilor afiliaţi GoCab.

GoCab Software a fost înfiinţată în luna noiembrie 2019, iar în prezent BRK Financial Group deţine în mod direct 28,22% din companie, în timp ce SAI Broker şi Romlogic, societăţi controlate de BRK, au 16,6%, respectiv 7,73% din companie.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. ieftin, eu cred ca o sa creasca de 10 ori inca de la debut ... sau de ce nu de 100 de ori ...

    1. ...

      Sigur de un milion de ori…

    ar putea fi vedeta zilei de astăzi ...

    1. chiar este vedeta zilei ...dar in sens negativ

      0,22 lei pe actiune acum....si nu arata prea bine in continuare.

      Felicitări brk , cumpăra la promoție ...cu doua mâini ! Fraieri vând ... asta i viața

      :)) ai vrut tu sa pompezi dar ai ratat cu poarta goala.'Fraierii' aia sunt clientii BRK ca altii de unde,ei au facut plasamentul.Nu prea e voie sa vinzi ceva clientului pe anumite proiectii si a doua zi sa cumperi de la ei cand proiectiile erau mincinoase.Ar fi frauda si nici BRK nu vad sa se arunce asa departe.

      Altfel,BRK e intermediar plasament si actionar CAB.Oamenii rai ar spune ca e si market maker.

      'Se supara ca vacarul pe sat' 

      Ai n ai minge dai la poarta .. eu n am avut obiectul muncii ... ideea este cum sa vinzi in panica asta , pe bune ??? Mai vb noi peste 6 luni ... maxim !

    mCAB ati vrut sa-i spuneti dar era luat?

    daca au facut 1 milion pe 6 luni si estimeaza 12 pe tot anul,ce i-a impiedicat sa ne spuna cum au terminat 10 luni(daca nu chiar 11 ca e mare companie de tehnologie,veniturile se vad extrem de rapid,nu vine factura cu posta)? 

    daca termina anul departe de ce au pus ei in memorandum cum ii sanctioneaza ASF pentru abuz de piata?ca daca stii ca te abati tare de la buget esti obligat(da da,legal! ) sa anunti.Ori se extind pe tot globul in astea 20 de zile ramase din an?

    competitie mare la produs petarde Goldring-BRK,se arunca tot ce-i mai bun in lupta.Tradeville e macinata de invidie ca ale ei doar fasaie si se rasucesc putin dar sunt determinati sa recupereze(MAM,AG si altele chiar fasaie bine de tot) si baga marfa cum se gaseste la coltul strazii.Ca asa e in Romania,de sarbatori se vinde si marfa stricata. 

    1. De basta nu a-ti mai scris sa fi strans ceva lichiditati.Pare fantastic cum se va dezvolta aceasta afacere. Cumparati fratilor,sunt putine actiuni libere la piata!

    He he he,

    E bune si ieftine. 

    #GoCabDown

    1. GoSouth

      pe grafic 

    in sfarsit pocnesc petardele pe AERO... asta e viata pe bursa :))

    poate invata si romanii sa nu mai creada aberatiile si planurile nerealiste puse prin prospecte. 

    pacat ca lectia asta nu se invata decat cu cheltuieli majore la buzunar

    1. pocnesc ca de sarbatori

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2853
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9164
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.8405

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb