Retail

INDIA:Cel puţin 18 morţi într-un incendiu dintr-un spital COVID

J.P.
Internaţional / 01 mai

Cel puţin 18 morţi într-un incendiu dintr-un spital COVID

Cel puţin 18 persoane, printre care şi 16 pacienţi de coronavirus, au murit sâmbătă dimineaţă într-un incendiu dintr-un spital din statul Gujarat, informează poliţia, potrivit dpa, citat de Agerpres.

Incendiul a izbucnit în spitalul privat Patel Welfare Hospital, o unitate desemnată pentru bolnavii de COVID-19, în districtul Bharuch.

"Potrivit informaţiilor pe care le avem, 16 pacienţi şi doi membri ai personalului sanitar au murit în incendiu. În jur de 32 de pacienţi au fost salvaţi de angajaţi ai spitalului şi de pompieri şi mutaţi la spitale din apropiere", a declarat telefonic şeful poliţiei districtuale, Rajendrasinh Chudasama.

Investigaţiile iniţiale arată că incendiul s-a declanşat în urma unui scurtcircuit electric în unitatea de ATI COVID-19 şi a fost stins într-o oră, a adăugat el.

Poliţia susţine că deşi cele mai multe decese au fost cauzate de arsuri şi de sufocare, este posibil ca unii pacienţi să fi murit în timp ce se încerca salvarea lor.

Prim-ministrul Narendra Modi a transmis condoleanţe, în timp ce autorităţile din Gujarat au dispus declanşarea unei anchete asupra circumstanţelor tragediei şi au anunţat compensaţii pentru familiile victimelor.

Este cel de al cincilea accident în care sunt implicate spitale în ultimele săptămâni în India, care se confruntă cu un al doilea val mortal al pandemiei.

Media interne au pus şirul de tragedii din spitale pe seama faptului că unităţile medicale sunt copleşite şi lucrează non-stop pentru a trata un număr uriaş de pacienţi.

Precedentele patru incidente s-au produs în statul vecin Maharashtra, cel mai puternic lovit de pandemie în India.

În total 13 pacienţi de coronavirus au murit pe 23 aprilie într-un incendiu dintr-un spital.

Cu două zile înainte, alţi 24 de pacienţi au murit la spital după ce li s-a întrerupt alimentarea cu oxigen din cauza unei scurgeri. În martie, zece pacienţi au murit într-un alt incendiu într-un spital COVID.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

15 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9243
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0623
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5208
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7176
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.3369

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
CCIB - Emitere de certificate forta majora
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro