INDICATORII PMI:Economia zonei Euro a accelerat în luna aprilie

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 26 aprilie

Economia zonei Euro a accelerat în luna aprilie

Economia zonei Euro a continuat expansiunea în luna aprilie, cu cel mai bun ritm din ultimele nouă luni, pe fondul unui nou volum record al producţiei industriale şi al redresării cererii în sectorul de servicii, care a marcat o revenire modestă în teritoriul creşterii în ciuda restricţiilor anti-pandemie, potrivit indicatorilor preliminari PMI (Purchasing Managers' Index) comunicaţi ieri de Markit Economics.

Economia comunitară s-a contractat în primele două luni din an, evoluţie venită după o altă restrângere puternică a activităţii în noiembrie şi o stagnare în decembrie. În ciuda persistenţei pandemiei şi a restricţiilor aplicate în marile economii europene, sectorul de servicii a înregistrat o revenire în teritoriul expansiunii pentru prima dată din luna august. Creşterea din sectorul de servicii a fost una modestă, care vine după ameliorarea ritmului de declin în luna martie, evoluţie ce indică o anumită adaptare a condiţiilor de operare din principalul sector economic al regiunii.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a afirmat joi, la conferinţa de presă aferentă întâlnirii regulate de politică monetară a BCE, că economia zonei Euro s-a contractat cel mai probabil în primul trimestru din acest an după contracţia de -0,6% din trimestrul al patrulea. Lagarde a spus că BCE preconizează însă o redresare puternică a activităţii economice pentru a cel de-al doilea trimestru şi pentru a doua jumătate a acestui an.

La fel ca în precedentele şase luni, activitatea economică în industria prelucrătoare a depăşit cu mult evoluţia activităţii din servicii. PMI-ul compozit (industria + serviciile) a fost tras în jos de PMI-ul serviciilor în condiţiile în care indicatorul industriei a atins un maxim istoric al ultimilor 24 de ani, al doilea maxim istoric lunar consecutiv. Avansul industriei din aprilie, a 10-a lună la rând de creştere pentru sectorul industrial, a fost condus din nou de Germania şi de comenzile venite pentru fabricile germane de la export.

Dinamica industriei prelucrătoare a continuat deci să fie puternic pozitivă cu un ritm în intensificare, evoluţie ce confirmă impactul scăzut al valului trei al pandemiei asupra industriei. În ianuarie, ritmul de creştere al industriei europene a fost cel mai slab de la startul revirimentului economic în vară. Fabricile nu au mai fost închise în valul doi şi trei aşa cum s-a întâmplat în martie-aprilie 2020.

În sectorul de servicii, companiile au angajat pentru a treia lună la rând mai multe persoane pentru a-şi majora capacitatea în linie cu dimensiunea comenzilor, ritmul locurilor noi de muncă create fiind cel mai bun din noiembrie 2018 încoace. Aprilie a adus de asemenea noi majorări de costuri pentru firme. Potrivit Markit, ritmul de creştere pe costuri a fost cel mai rapid din ultimul deceniu, atât la bunuri cât şi la servicii. De vină au fost problemele de pe lanţurile de aprovizionare şi timpii de livrare.

Astfel, PMI-ul pentru industria prelucrătoare europeană a înregistrat în luna martie o valoare preliminară de 63,4 puncte, activitatea accelerând faţă de martie, când PMI-ul corespunzător a fost de 63,3 puncte.

Potrivit Markit, pe lângă faptul că a dat tonul activităţii din industrie în zona Euro, Germania a înregistrat de asemenea a doua expansiune, din nou modestă, a activităţii din servicii din ultimele şapte luni, asta în ciuda introducerii unor restricţii mai dure. În Franţa, activitatea din servicii a înregistrat de asemenea o creştere moderată pentru prima dată în ultimele 8 luni.

Per total, indicatorul zonei Euro pentru sectorul de servicii a înregistrat o valoare de 50,3 puncte, în creştere de la 49,6 puncte în martie.

Astfel, indicatorul PMI compozit a urcat cu 0,5 puncte în aprilie la 53,7 puncte de la 53,2 puncte în aprilie. Indicatorii PMI comensurează dinamica producţiei, comenzilor noi, stocurilor, locurilor de muncă şi preţurilor în principalele ramuri ale economiei, cu menţiunea că pragul de 50 de puncte separă creşterea de scădere.

"Dovezi suplimentare cu privire la rezilienţa economică în faţa măsurilor de lockdown. PMI-ul francez pentru servicii a crescut peste 50 pentru prima dată din august 2020 «cu semne pozitive pe frontul cererii». (...) Componentele forward-leading ale indicatorilor PMI sunt foarte puternice, la fel ca presiunile inflaţioniste în creştere - preţurile cu input-urile sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani; timpii de livrare la fel. Când economia se va redeschide va fi ceva sălbatic", comentează datele Frederik Ducrozet, strateg la Pictet Asset Management.

De menţionat că activitatea economică din Marea Britanie, una din ţările cu cea mai mare rată a vaccinării la nivel global, a urcat puternic în aprilie în contextul redeschiderii economiei. Indicatorul PMI compozit aferent Marii Britanii, calculat de Markit, a înregistrat o valoare de 60,0 puncte, cea mai ridicată valoare din ultimele 89 de luni, în creştere de la 56,4 puncte în martie. Indicatorul pentru servicii, care relevă gradul de redeschidere al economiei, a fost de 60,1 puncte, cel mai ridicat din ultimele 80 de luni.

$ SUA: Indicatorii PMI indică un ritm record al activităţii economice

În acelaşi timp, activitatea economică în Statele Unite a continuat în aprilie să se situeze în teritoriul expansiunii, indicând un ritm de creştere record pentru economie după nivelurile de asemenea ridicate din februarie şi martie.

Potrivit indicatorilor preliminari PMI calculaţi de Markit, economia americană, prima a lumii cu un PIB nominal de 20,6 trilioane de dolari, a crescut în aprilie cu cel mai bun ritm din istoria sondajelor Markit. Atât sectorul de servicii, care reprezintă 70% din economia americană, cât şi industria americană au înregistrat cele mai rapide ritmuri de expansiune din istoria sondajelor Markit, indicând că economia rămâne pe drumul progresului pentru completarea recuperării pierderilor din recesiunea Covid-19. De menţionat totuşi că în SUA o relevanţă mai importantă o au indicatorii economici calculaţi de Institute of Supply Management (ISM).

Atât PMI-ul pentru industrie (60,6 puncte în aprilie de la 59,1 puncte în martie) cât şi cel pentru sectorul de servicii (63,1 puncte, în creştere de la 60,4 puncte în martie) au venit peste aşteptări (estimare de 60,5 pentru industria prelucrătoare şi 61,5 pentru servicii). Subindicele pentru volumul producţiei industriale a urcat de asemenea la 57,2 puncte în aprilie de la 54,5 puncte în martie - maximul istoric a fost atins în februarie, 57,8 puncte.

Comenzile noi au accelerat puternic şi au crescut de asemenea cu cel mai rapid ritm din istoria sondajelor Markit, atât în industrie cât şi în servicii, evoluţie sprijinită de o creştere solidă a comenzilor de la export.

Astfel, PMI-ul compozit a înregistrat maximul istoric de 62,2 puncte, în creştere puternică de la 59,7 puncte în martie, atunci maximul ultimilor şase ani. Indicatorii PMI de vineri indică menţinerea nivelului ridicat al activităţii economice în sectorul de servicii, cel mai lovit de criza economică şi sanitară Covid-19, în condiţiile relaxării restricţiilor.

Preţurile au continuat să crească pentru a patra lună la rând pe fondul creşterii preţurilor la combustibili, salariilor mai mari în plată, costurilor mai ridicate cu transporturile maritime şi a celor cu protecţia angajaţilor şi clienţilor împotriva Covid-19. Cererea mai ridicată a permis companiilor să transmită clienţilor în preţuri creşterea costurilor, potrivit Markit, o evoluţie similară cu cea din precedentele luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9208
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1716
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7543
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.5619

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro