Inflaţia din SUA a încetinit la 3% în septembrie

T.B.
Internaţional / 25 octombrie 2025

Inflaţia din SUA a încetinit la 3% în septembrie

Rata inflaţiei din Statele Unite a încetinit la 3% în septembrie, fiind mai mică decât estimau economiştii, potrivit datelor publicate vineri de Biroul de Statistică al Muncii (BLS). Raportul, primul publicat de la declanşarea blocajului guvernamental din 1 octombrie, consolidează aşteptările că Rezerva Federală va reduce dobânda de referinţă săptămâna viitoare, relatează CNBC.

Indicele preţurilor de consum (CPI) a crescut cu 0,3% faţă de luna august, în timp ce inflaţia anuală s-a stabilizat la 3%, sub proiecţiile de 3,1%. Inflaţia de bază, care exclude preţurile la alimente şi energie, a urcat cu 0,2% lunar şi s-a menţinut la 3% anual, confirmând o temperare a presiunilor inflaţioniste.

Creşterea de 4,1% a preţului benzinei a fost principalul factor care a împins indicele general în sus, în timp ce costurile locuinţelor, componenta cu cea mai mare pondere în CPI, au urcat doar cu 0,2%.

Preţurile la alimente au crescut cu 0,2% pe lună şi 3,1% faţă de anul trecut, iar energia a avansat cu 2,8%.

”Inflaţia nu mai surprinde negativ. Nu încetineşte rapid, dar nici nu se accelerează periculos”, a declarat David Russell, analist la TradeStation.

Raportul oferă o imagine parţială asupra economiei americane, în condiţiile în care restul statisticilor oficiale au fost suspendate din cauza impasului bugetar de la Washington. Totuşi, analiştii consideră că datele confirmă o relaxare treptată a presiunilor asupra preţurilor şi justifică o nouă reducere a dobânzii cheie de către Fed, de 0,25 puncte procentuale, de la intervalul actual de 4%-4,25%.

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv, indicii bursieri majori crescând uşor, în timp ce randamentele obligaţiunilor americane au scăzut. Investitorii mizează acum aproape sigur pe o tăiere a dobânzii la următoarea şedinţă a Comitetului Federal pentru Piaţa Deschisă (FOMC), urmată de o nouă reducere în decembrie.

Economiştii avertizează însă că perspectivele rămân incerte, întrucât tarifele comerciale impuse de administraţia Trump ar putea reaprinde presiunile inflaţioniste, în timp ce încetinirea pieţei muncii limitează spaţiul pentru o politică monetară prea agresivă.

”Acest raport menţine Fed pe traiectoria unei reduceri a dobânzii. Banca centrală se concentrează mai mult pe menţinerea ocupării forţei de muncă decât pe coborârea rapidă a inflaţiei”, a declarat Art Hogan, strateg-şef la B. Riley Wealth.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb