Deficitul balanţei comerciale în luna ianuarie 2021 a fost de 1,193 miliarde de euro, în scădere cu 124,6 de milioane de euro faţă de cel înregistrat în perioada similară din 2020, după ce importurile au scăzut cu 5,8%, iar exporturile cu 4,9%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică, informează Agerpres.
Astfel, în perioada respectivă, exporturile FOB au însumat 5,405 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 6,599 miliarde de euro.
În luna ianuarie 2021, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (49,9% la export şi 37,7% la import) şi alte produse manufacturate (30,4% la export şi 29,4% la import).
Potrivit INS, valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în luna ianuarie 2021 a fost de 4,092 miliarde de euro la expedieri şi de 4,907 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 75,7% din total exporturi şi 74,4% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în luna ianuarie 2021 a fost de 1,313 miliarde de euro la exporturi şi de 1,692 miliarde de euro la importuri, reprezentând 24,3% din total exporturi şi 25,6% din total importuri, potrivit Agerpres.































































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.03.2021, 15:20)
asa sa intamplat si in vechea guvernare pdl tot in perioada de criza majora cand a fost ambunatatita situatia macroeconomica a tarii si a venit psd si a duso la cele mai mari dezechilibre posibile, asa se va intampla si in viitor daca nu avem grija la vot ,mai ne trezim iar cu un teodorovici care stia atatea finante ca un contabil de magazin de cartier, cu aerele lui de mare cuceritor de bordel