Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în trimestrul al doilea din 2026, de aproape 15,5 de milioane, în scădere cu 5,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit datelor INS, parcursul pasagerilor s-a redus în perioada aprilie-iunie cu 7,6%.
Din totalul pasagerilor, 15,43 milioane pasageri au circulat pe plan naţional, iar 61.000 internaţional, conform INS.
În ceea ce priveşte transportul feroviar de mărfuri, volumul mărfurilor a înregistrat creştere cu 9,3% faţă de trimestrul II din anul precedent, potrivit datelor INS.
Au fost transportate 9,786 milioane tone mărfuri, din care 79,3% în transport naţional, conform aceleiaşi surse.
Ponderi semnificative în totalul mărfurilor transportate au fost înregistrate pentru diviziunile: cocs, produse rafinate din petrol (25,5%) şi alte mărfuri (15,2%), potrivit INS.
Indicatorii tehnico-economici de utilizare a parcului de vehicule în transportul feroviar, care au înregistrat o dinamică pozitivă comparativ cu trimestrul II 2025, au fost: vagoane încărcate intrate din străinătate (mii vagoane), în creştere cu 61,9%; timpul mediu de rulaj al vagoanelor de marfă (zile), în creştere cu 42,6%; parcursul automotoarelor (mii automotoare-km) - creştere cu 14,0%; viteza medie comercială a trenurilor de marfă (km/h) - creştere cu 5,8%; vagoane încărcate pe reţeaua CFR (mii vagoane) - creştere cu 0,6% etc., conform datelor centralizate de INS.
Evoluţii negative faţă de trimestrul II din anul precedent au fost înregistrate la următorii indicatori: parcursul mediu zilnic al locomotivelor folosite pentru transportul mărfurilor (km/zi), în scădere cu 11,7%, greutatea medie brută a vagoanelor de marfă (tone/tren) - scădere cu 6,5%; încărcătura medie statică a vagoanelor de marfă (tone/osie) - scădere cu 5,8%, viteza medie comercială a trenurilor de pasageri (km/h) - scădere cu 0,8% etc., potrivit INS.

























































1. Inca un indicator
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2026, 23:08)
Inca un indicator care ne arata, fara niciun dubiu, saracie lucie, inapoiere economica, restrangere de activitate si pesimism cu privire la perspective.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2026, 23:41)
Pai normal, acum toti descultii si-au cumparat junk-uri BMW second hand ca motorina mujica e “ieftina” nu-i sperie:-)…Trenul e pentru aia care “au auzit de tren”:-).Putler e darnic da la toata lumea 300000 de tone de motorina luna asta, ca “totul decurge conform planului”, ho,ho,ho