Internaţional

29 septembrie 2021
EMA va lua o decizie în privinţa dozei de supra-rapel a vaccinului Pfizer pe 4 octombrie

EMA va lua o decizie în privinţa dozei de supra-rapel a vaccinului Pfizer pe 4 octombrie

G.U.Internaţional / 29 septembrie 2021

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) va lua o decizie luni, 4 octombrie, în privinţa unei eventuale autorizări a dozei de supra-rapel a vaccinului anti-COVID-19 produs de compania Pfizer, însă este puţin probabil ca instituţia europeană să publice un ghid precis de recomandări despre persoanele care ar trebui să primească această doză suplimentară, potrivit unui document intern şi unor declaraţii făcute de doi reprezentanţi ai agenţiei.

Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin

Putin iese din autoizolare pentru a se întâlni cu Erdogan la Soci

G.BInternaţional / 29 septembrie 2021

Preşedintele rus Vladimir Putin a ieşit astăzi din autoizolare, în care intrase în urmă cu două săptămâni după ce anunţase detectarea mai multor cazuri de infecţii cu COVID-19 în rândul colaboratorilor săi, pentru a se întâlni cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, pe care l-a primit la reşedinţa sa din staţiunea Soci, pe ţărmul Mării Negre, relatează EFE, citată de Agerpres.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat

Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat

J.P.Internaţional / 28 septembrie 2021

Coreea de Nord a tras marţi un "proiectil" în mare, în momentul în care ambasadorul său la ONU a revendicat "dreptul legitim" al ţării sale de a testa arme în faţa "politicii ostile" a Statelor Unite şi Seulului, notează...

sursa foto: Twitter

Ungaria a semnat un contract pe 15 ani cu Gazprom

G.BInternaţional / 28 septembrie 2021

Ungaria a semnat ieri în mod oficial un nou acord de achiziţionare de gaze naturale pe 15 ani cu Gazprom, acord care îi va asigura securitatea energetică pe termen lung, a declarat ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto,...

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0861
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4698
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7988
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.6303

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo