IOHANNIS:  Dragnea nu mai este un partener de discutii

V.D.
Politică / 4 mai 2018

 Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că discuţiile pe care le va avea în viitor cu reprezentanţii Guvernului şi cei ai Parlamentului vor fi instituţionale, punctând că nu vor mai exista discuţii informale sau de armonizare, deoarece PSD nu mai reprezintă un partener în acest sens.

"Noi nu ne întâlnim fiindcă suntem prieteni sau fiindcă ne simpatizăm. Noi ne întâlnim atunci când discuţiile instituţionale trebuie să aibă loc. Nu putem să nu conducem România, nu putem să nu vorbim fiindcă avem divergenţe politice. Pentru oameni de stat este absolut necesar să aibă puterea să treacă peste animozităţi politice, peste neînţelegeri politice. Asta nu înseamnă însă că trebuie să cădem în extrema cealaltă. Discuţiile care vor avea loc între mine şi Guvern sau între mine şi reprezentanţi ai Parlamentului vor fi instituţionale. Alte discuţii informale sau de armonizare nu vor mai exista. PSD, mai concret Dragnea, prin felul în care a procedat în ultima vreme, nu mai prezintă pentru mine un partener de discuţie altfel decât strict instituţional", a precizat Klaus Iohannis.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb