IPOTEZE DE WEEKEND Lupul, capra şi varza

Snoava, o frumoasă problemă de logică şi isteţime, a fost introdusă în cultura română de Anton Pann. Plecat la tîrg să vîndă un lup, o varză şi o capră, ”negustorul” nostru are de trecut o apă mare, ce numai cu barca se poate. Cum să facă? Odată cu el în barcă, doar un ”pasager” mai încape. Dacă ia varza întîi, lupul rămîne singur cu capra şi, mai mult ca sigur, îi face felul. Dacă ia mai întîi lupul, capra rămîne cu varza şi cu siguranţă se înfruptă din ea. Dacă ia capra întîi şi o trece, problema tot fără soluţie rămîne, doar că a fost transferată de pe un mal pe celălalt. Pe cine să treacă apoi? Varza nu, că o face ferfeniţă capra. Lupul nu, că îi face de petrecanie caprei. Ei, cum facem?

Iaca-aşa trebuie să se frămînte şi Zelensky, preşedintele Ucrainei, la auzul veştilor despre moşmondirea diplomatică a întîlnirii la nivel înalt dintre Lupul-Putin, Ţapul-Xi Jinping şi varza-Trump. Cei trei, fără participarea Ucrainei şi nici a vreunui alt actor politic legitim interesat şi afectat de conflictul ruso-ucrainean, cum ar fi Uniunea Europeană, ar urma să decidă beneficiile teritoriale, politice, militare şi economice pe care Rusia ar urma să le încaseze la încheierea, după patru ani de distrugeri şi crime pe scară extinsă, a agresiunii sale împotriva Ucrainei. Să le încaseze şi să le oficializeze sub oblăduirea şi recunoaşterea politică a celor două superputeri: Statele Unite şi China. Un fel de Yalta, zic unii. Da de unde, greşit! Yalta a fost întrunirea învingătorilor de necontestat într-un război în care Germania fusese făcută una cu pămîntul, militar, economic şi politic. Aici se întinde umbra Munchenului din septembrie 1938, unde Hitler a primit ”cadou” din partea Marii Britanii, a Franţei şi a Italiei recunoaşterea ”legitimităţii” anexării Sudetenland-ului, parte a teritoriului Cehoslovaciei. Aşa, în treacăt fie spus, propunerea acestei reuniuni, băgată pe sub uşă în birourile de la Washington şi Beijing de mîna nevăzută a unui curier de la Moscova, vine într-un moment critic pentru Putin. Şi pentru Jelensky, fără îndoială, dar mai ales pentru Putin. Atîta vreme cît a fost sigur că maşinăria sa de război va îngenunchea regimul de la Kiev, Putin a fost neînduplecat: nici un fel de discuţii sau negocieri de pace, înainte ca obiectivele Moscovei să fi fost total şi deplin realizate. Adică, înlăturarea regimului Zelensky, cedări teritoriale masive în Dombas, Donetsk, Luhansk, Zaporizhzhia, Kerson, controlul politic şi militar asupra Kievului, eventuale despăgubiri materiale care ar urma să fie plătite de Ucraina. Cînd armata Ucraineană nu numai că nu a cedat masiv în faţa ofensivelor ruse, dar a început o campanie extinsă de distrugeri ale infrastructurii ruseşti, rafinării, depozite de muniţii şi resurse militare, aerodromuri, porturi, poduri şi căi de comunicaţii esenţiale efortului de agresiune, cînd rezultatele cumulate timp de patru ani ale restricţiilor economice şi financiare la care a fost supusă Rusia au început să muşte zdravăn din standardul condiţiilor de viaţă ale populaţiei, cînd sute de mii de familii s-au trezit cu coşciugele copiilor şi soţilor în casă, cînd mai toate libertăţile individuale şi colective au fost restrînse mai rău decît în timpul dictaturii staliniste, majoritatea cea multă şi mai tot timpul tăcută, din Rusia, a început să cam mîrîie, iar tronul lui Putin a început, tot atunci, să se clatine periculos. Dacă încă nu i-a ajuns de tot cuţitul la os, atunci cu siguranţă că nici mult nu mai are. De aceea s-a trezit în el brusc, irepresibil, ”spiritul de negociere”.

Trump, nici n-a citit bine depeşa că s-a şi aruncat în gura lupului. Dacă de nevoie, ori de plăcere, dacă din prostie sau din interes, ori dacă din toate acestea cîte puţin, nu mai are nici o importanţă. Important este că a doua zi a revocat o parte din sancţiunile impuse de Statele Unite Rusiei, legate de achiziţia hidrocarburilor şi a răspuns entuziast, pe cale diplomatică, propunerii lui Putin. Nu înainte de a-l mai beşteli oleacă pe Zelensky şi a-l face, încă o dată, singur responsabil de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, ”decretînd” cu de la sine putere şi fără nici un temei legal, că Zelensky nu are ce căuta acolo unde se va decide soarta ţării sale. Gurile rele zic că ar fi fost şi un tîrg la mijloc, cu Putin, din care ”cineva” s-ar fi ales cu nişte concesiuni pe reţelele de distribuţie a carburanţilor din Rusia. Noi nu credem, desigur, şi nici nu susţinem spusele bîrfelor din tîrg! Cît despre Xi Jinping, capra din povestea noastră, rămîne cum s-a stabilit încă de multă vreme de către ”cercetătorii sovietici”: nu ştim nici azi dacă e obiect de lucru al tăietorului de lemne sau ”figură”, ca în expresia ”a se pune sau a sta capră”! China lui Xi l-a susţinut pe Putin în aventura lui militară. Nu de alta, dar a văzut în ea prilejul unei erodări masive a puterii de la Kremlin. Şi nu doar azi, acum, aici, ci pe termen lung. Singura perspectivă de care politica strategică a Chinei este interesată. Pentru Xi, nu victoria lui Putin este importantă. Aceea nici măcar nu este neapărat de dorit. Important, în schimb, extrem de important este ca el să nu piardă jocul în care s-a angrenat. Putin ”învinsul din Ucraina” ar fi pentru China un vot de blam cu avertisment sever!

Ei, şi uite-aşa ajunserăm de unde am plecat! Cum face Zelensky al nostru să treacă prin această vîltoare a istoriei fără să piardă Ucraina, cînd Lupul, Capra şi Varza au luat o pauză de la competiţia lor ”naturală” şi stau să se înţeleagă între ei cum să mi-l piardă? Pe nesimţite, ne-am mutat, fără să băgăm de seamă, în miezul Mioriţei! Altă baladă, altă poveste.

Rezolvarea, ţine desigur, de alte şi alte ipoteze!

P.S. Citorii noştri sunt rugaţi insistent să se distreze cu ”problema” lui Anton Pann, fără să recurgă la ”goagăl” sau alte constructe ale netului şi ale ”inteligenţei artificiale”.