IPOTEZE DE WEEKEND O Tempora... O Mores

Vine cazul, care va să zică, să ne întrebăm şi noi, odată cu poetul Baladei Doamnelor de altădată: Unde-s zăpezile d-anţărţ? Unde sunt timpurile de glorie cînd americanii, ajunşi, în sfîrşit şi într-un prea tîrziu, la Bucureşti, puneau premieri, guverne şi preşedinţi în România, cum pune Mătuşa Tamara borcanele de murături, de gemuri şi dulceţuri pe rafturile din cămară? După cum îi place ei! Doamne, ce-au ajuns şi americanii ăştia! Nu trecură bine nici trei decenii jumătate de cursuri intensive de democraţie şi, în loc să învăţăm noi de la ei, au învăţat ei de la noi toată tehnologia prostologiei politice, de partid şi de stat, toate mişmaşurile aranjate în cotloanele ascuns-întunecoase ale insalubrelor şi secretoaselor instituţii ”de forţă”, toate reflexele autoritariste pe care noi le-am moştenit pe linie moscovită, teoretic, de la Marx, Engels, Lenin şi Stalin şi pe care le-am exersat practic, convingător şi intensiv, pe linie dejist-ceauşistă, de la ocupaţia sovietică şi pînă la Marea Demolare. A zidului de la Berlin, desigur, nu şi a ”comunistoidismului” din România. Acum, trebuie să se opintească din greu ca să dea jos un amărît de guvern! De rîsul curcilor! Unul care, oricum, stătea într-un singur picior, agăţat cu o mînă de bara scării vagonului de clasa a treia, la care fusesem repartizaţi, iar cu cealaltă juca la conţină, cu nişte papugii, la Podul Gîrlei, viitorul României. Cu mînă moartă şi fără fante! Bun, acum vine întrebarea: care-i chichirezul cu tăntilica aia de la Atena pe care, date fiind calităţile ei personale probate adînc de preţiosul fiu prezidenţial, Trump a paraşutat-o în Grecia, pe post de ambasadoare?

Ipoteza întîi. Fătuca habar n-are ce zice. Vorbeşte ”ca proasta-n tîrg”, ca să se afle-n treabă, umblă gura fără ea cînd stă prea mult la masă de vorbă cu paharul, ori trage cîte ceva, discret, pe nas. La figurat, desigur! Zice şi ea ceva, ca să pară interesantă. Altminteri, oricum, nu o ia nimeni în seamă ca ”persoană diplomatică”. Dacă a zis-o, probabil şi-a închipuit că face un mare serviciu Americii lui Trump. Adică: iaca ce poate muşchii noştri cînd vine vorba să facem jocurile, acolo unde şi cînd avem interes să facem jocurile! Chestia e, dar distinsa diplomată nu are cum şi de unde să ştie, că n-a absolvit cu certificat nici măcar ”patru clase primare diplomatice”, Statele Unite se ocupă, neoficial, dar consistent, cu operaţiunile de ”schimbare de regim politic” nu de ieri de azi, ci încă de cînd Allan Dulles a introdus fără nici o aprobare oficială a Congresului sau a instituţiei Preşedintelui, dar altfel cît se poate de oficial, operaţiunile speciale cu finalităţi politice, în panoplia de activităţi a CIA. Imediat după încheierea celui de al doilea război mondial, după restructurarea OSS şi unificarea cu CIG, adică 1947. De atunci, lista operaţiunior reuşite şi mai puţin reuşite a rămas deschisă, este lungă şi neîntreruptă. Începe imediat în anii 50, (operaţiunea ”Mosadeh-Pahlevi” din Iran, spre exemplu) şi vine pînă în zilele noastre, la ”căderea regimurilor comuniste din Europa de Est”, ca să dăm alt exemplu. Desigur, continuă şi după.

Ipoteza a doua. ”Tăntilica-oracol din Atena” ştie totuşi ceva şi a luat-o gura pe dinainte. Tot ce se poate. Guvernul Bolojan este perceput şi nu tocmai fără temei, ca unul pro-Bruxelles şi, pe cale de consecinţă, în actualul context politic, anti-american. Cum România este deocamdată arondată, puţintel, SUA, devine că era un pic incompatibil. Guvernul Bolojan cu Capitala de referinţă, vreau să zic! S-a trecut, prin urmare, la măsuri de corecţie. Vine cumva şi supra-compatibilizarea? Oricît ar putea să pară de ”neobişnuit”, la noi ”flamura Trump-MAGA” este purtată, chiar dacă neoficial, de AUR şi alde Georgescu. Un guvern MAGA la Bucureşti înseamnă un guvern cu AUR. AUR şi mai cine? Ghici ciupercă, ce-i? Cu PSD, că altcineva nu mai există. Poate doar UDMR, dacă trece puntea de pe un mal pe celălalt, cum a făcut-o de atîtea ori, ca să încaseze privilegiile guvernării, cu orice preţ. Următoarea mutare, pentru ”deplina compatibilizare” este, logic, plecarea de la Cotroceni a actualului Preşedinte, pe bază de referendum popular, susţinut tot de PSD şi AUR. Aşa cum am semnalat-o de mai multe ori, acesta este ”coşmarul” de care Omul de la Cotroceni se teme, cu adevărat, iar evitarea alegerilor anticipate, care ar putea aduce la putere, pe bază de vot cuplul AUR-PSD, a devenit pentru el o chestiune de supravieţuire politică. Desigur, există şi soluţia ”naţionalismului-suveranist-patriotic-pozitiv”, lansată recent la apă de Nicuşor, ceea ce înseamnă că actualul pezident cade la învoială cu ”majoritatea parlamentară” capabilă să obţină învestitura, fără alegeri anticipate, cu condiţia, desigur, să primească asigurările necesare că, odată instalată la Palatul Victoria, sus zisa coaliţie uită de suspendarea Preşedintelui. Ba, chiar îi promite susţinerea şi pentru al doilea mandat. Toată daravela asta are o singură hibă: pilonii guvernării MAGA-Trump se degradează politic şi electoral pe zi ce trece şi, după alegerile din noiembrie, nu este deloc exclus ca era sa să apună. Ce te faci, atunci cu Bucureştiul? Cel mai probabil, PSD-ul se reîmpacă cu PNL-ul vechi şi nou, chiar şi cu aripa Bolojan şi refac coaliţia ”semi-bruxelleză” pentru a împiedica ”ciuma roşie” să ajungă la guvernare. Pupat toţi Piaţa Independenţei!

Ipoteze, desigur!