IPOTEZE DE WEEKEND Traiectorii disjuncte

Mare ceremonie mare la Washington. Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se află în vizită oficială în Statele Unite. Prima după un deceniu. America lui Trump. Protocol zero cu tot dichisul, încă de la scara avionului. Covorul roşu. Preşedintele Trump şi soţia sa, Melania, jos, la scara avionului din care, abia după vreo două minute de la sosirea înalţilor oficiali americani, Xi şi Liyuan, soţia sa, au coborît de mînă, nu înainte de a privi un moment orizontul, peste capetele ”muritorilor” adunaţi jos să îi întîmpine. Au coborît cu vădită atenţie şi precauţie, nu din cauza vreunor îngrijorări privind securitatea personală, ci din cauza dificultăţilor de conjugare a vîrstei personale cu exerciţiul coborîrii scărilor. De avion, desigur. La contactul cu solul Americii, strîngeri de mînă diplomatic cordiale, dar mai degrabă reţinute, gardă militară de onoare, imnuri, drapele. Baletul diplomatic ţine trei zile: primire oficială la Casa Albă, discuţii în format restrîns în Biroul Oval, discuţii în format lărgit în sala de consiliu, cu delegaţiile oficiale, cină oficială, vizită culturală. Cum ziceam, tot dichisul. Aceasta este butaforia. Potemkiniada. Dar, în spate?

Am trei ipoteze pe care mă grăbesc să vi le împărtăşesc, începînd cu cea mai puţin realistă.

”Marea împăcare”. După ce a făcut un tămbălău planetar şi s-a repezit cu colţii fierăstraielor sancţiunilor economice în platoşa Dragonului Chinez, Trump a băgat de seamă că înainte ca ”bestia” să dea măcar semne că şi-ar fi rupt solzişorii platoşei în care este încheuat, el, atacatorul, şi-a rupt nu doar dantura naturală, ci şi cele vreo două-trei proteze de înlocuire, folosite succesiv. La fiecare măsură anunţată de la Casa Albă de Trump însuşi, menită să pedepsească şi să dărîme ”şandramaua” chinezească, China lui Xi a răspuns cu măsuri de penalizare încă şi mai usturătoare pentru economia şi interesele Statelor Unite. Fără bîlci de presă şi fără comentarii. Notele de plată pentru aventura lui Trump se adună şi se vor tot aduna ani de acum înainte. Dincolo de valorile materiale, însă, de pierderile Americii exprimate în miliarde de dolari, Trump resimte dureros şi cu o teamă care stă să se transforme în panică, preţul politic. Cei mai mulţi americani nu cred că ”războiul economico-politic al lui Trump împotriva Chinei” a avut vreun sens, că ar fi adus avantaje Americii sau că va fi lipsit de drastice consecinţe negative şi în viitor. Iar, ceea ce cred americanii despre economie este cel mai important lucru, criteriu, în oricare alegeri. Se exprimă direct, frust şi nemilos la urne. Cele pregătite pentru începtul lui noiembrie. Iar miza e uriaşă: Congresul plus o treime din locurile din Senat. Dacă mişcarea masivă de opinie anti-Trump şi anti-maga se va transforma în ”valul albastru” revărsat peste America, atunci Trump poate contempla nu doar ieşirea definitivă din politica americană, pe uşa din dos şi de-a berbeleacul pe scări, ci şi intrarea pe uşa din faţă în viaţa carcerală. La puşcărie! Desigur, americanii, care sunt atît de sensibili şi de atenţi cu simbolurile lor, inclusiv cele politice (”Preşedintele” este unul dintre acestea), nu îl vor lăsa, probabil, să ajungă chiar pînă acolo. Dar, măcar pînă în prag... se prea poate. Acum, cu Xi răsfăţat în puful protocolului de gradul zero şi înconjutat de o sumedenie de gesturi de bunăvoinţă, Trump speră disperat că i-ar putea convinge pe americani, înainte ca ei să meargă la vot, că ”este cel mai mare preşedinte-diplomat pe care America l-a avut şi îl va mai avea vreodată”. Cine ştie, poate unii îl mai iartă. La urne, în noiembrie, orice vot contează! Din punctul de vedere al lui Trump, spectacolul diplomatic Xi Jinping îi vizează nu pe chinezi, ci pe americanii care vor merge la urne peste o lună şi cîteva zile. Dar, din perspectiva lui Xi? China şi liderii săi nici nu se tem şi nici nu vor neapărat să evite o confruntare ”pe toate fronturile” cu Statele Unite. Mai ales dacă ”oştile Americii” sunt conduse de un clown ridicol, ca Trump, care habar nu are de principiile lui Sun Tze şi de orice altceva care ţine de ştiinţa confruntărilor decisive şi a războiului. China doreşte, însă, ca această confruntare să fie disimulată, să nu fie neapărat la vedere pentru lumea întreagă şi, mai ales, să nu reiasă din narativ că Marele Dragon a făcut altceva decît să se apere în limitele celei mai stricte reţineri. Dacă Trump vrea să revină la linia politică a cooperării dintre Statele Unite şi China, Xi îi va întinde mîna generos. Dacă nu, viitoarele mutări sunt deja pregătite la Beijing pentru cel puţin 50 de ani de acum înainte. În faza preliminară, respectiv pentru 100-200 de ani, în etapele ulterioare.

”Am convenit, de comun acord, că nu ne putem pune de acord” (We agree to disagree!). Situaţia clasică în care fiecare parte la o confruntare, într-un joc de sumă nulă, crede cu convingere că are resurse să cîştige partida, de aceea nu face nici un fel de concesii adversarului, dar în care, în mod vădit, una dintre părţi se înşeală amarnic! Cine între Trump şi Xi este păcălitul şi cine păcălitorul, vă las pe dumneavoastră să speculaţi.

Adîncirea crevaselor şi precipitarea deznodămîntului final. Confruntarea dintre China şi Statele Unite pentru poziţia dominantă în sistemul internaţional şi, mai ales, pentru organizarea următoarei ”ordini globale” nu mai poate fi nici amînată, nici evitată. Traiectoriile istorice ale celor doi mari actori, superputeri economice, politice şi militare din lumea de azi sunt clar divergente. Una coboară, alta urcă. De regulă, istoria ne spune că punctul de intersecţie, înainte de precipitarea divergenţei totale, este marcat de un decisiv conflict armat direct. Unul care decide învinsul şi învingătorul, definitiv, în văzul lumii. Nu sunt sigur că acest punct din schema ”creşterii şi decăderii imperiilor” este obligatoriu sau că nu poate fi evitat în condiţiile lumii de azi şi de mîine... dimineaţă.

Cum ziceam... simple ipoteze!