Ipsos: Rata de participare la primul tur al alegerilor legislative din Franţa este estimată la 67,5%

F.D.
Internaţional / 30 iunie 2024

Ipsos: Rata de participare la primul tur al alegerilor legislative din Franţa este estimată la 67,5%

Rata de participare la primul tur al alegerilor legislative din Franţa de duminică este estimată în jur de 67,5%, un record, arată institutul de sondare a opiniei publice Ipsos, relatează Agerpres.

La ora 17:00 (15:00 GMT), rata de participare era deja 59,39%, cu 20 de puncte procentuale mai mult decât în primul tur al anului 2022 la aceeaşi oră, a indicat Ministerul de Interne francez. Aceasta este, de asemenea, cea mai mare rată de participare de la primul tur al alegerilor legislative din 1978, cu excepţia alegerilor din 1986, care au avut loc proporţional într-un singur tur.

Francezii sunt chemaţi duminică la urne pentru primul tur al alegerilor legislative anticipate, un scrutin care ar putea duce la formarea primului guvern de extrema-dreaptă al ţării de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, o posibilă schimbare radicală în centrul Uniunii Europene, notează Reuters.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Politic,Franța a ajuns foarte jos și cu cetățeni cu calitate! Sunt sub România cu cetățeni care se uită după zahăr, ulei făină!

    1. Franta e a 7-a putere economica a lumii si tu aberezi. In toate tarile din lume exista si saraci, dar de aici sa spui ca sunt sub noi .... numai putler poate sa-ti toarne asta in cap.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb