Iran a negat afirmaţiile lui Trump privind o solicitare de dialog cu SUA

A.B.
Internaţional / 8 iulie, 19:13

Iran a negat afirmaţiile lui Trump privind o solicitare de dialog cu SUA

Teheranul respinge categoric ideea că ar fi cerut negocieri cu Statele Unite, după ce preşedintele american Donald Trump a afirmat că iranienii ar fi solicitat o întâlnire, potrivit Xinhua, de la care transmitem cele ce urmează.

„Iranul nu a cerut nicio întâlnire cu Statele Unite”, a declarat marţi Esmaeil Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian.

Declaraţia vine în urma afirmaţiilor făcute luni de Trump, care le-a spus jurnaliştilor în Biroul Oval, în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu, că SUA ar urma să poarte discuţii cu Iranul. „Ei vor să discute. Au cerut o întâlnire şi voi merge. Dacă putem trece ceva pe hârtie, ar fi foarte bine”, a afirmat liderul american.

Între 12 aprilie şi 23 mai, delegaţii iranieni şi americani au purtat cinci runde de dialog indirect la Muscat, în Oman, sub medierea autorităţilor din statul arab, pe tema programului nuclear al Iranului şi a sancţiunilor impuse de SUA.

Tensiunile au escaladat dramatic în pragul celei de-a şasea runde, programate pentru 15 iunie. Cu două zile înainte, Israelul a lansat lovituri aeriene masive pe teritoriul iranian, vizând obiective nucleare şi militare. Raidurile au dus la moartea unor comandanţi de rang înalt, experţi nucleari şi numeroşi civili.

Pe 22 iunie, Statele Unite s-au alăturat campaniei israeliene, atacând cu bombe penetrante trei situri nucleare din Iran - la Natanz, Fordo şi Ispahan.

Riposta iraniană a venit rapid, prin lansarea mai multor valuri de drone şi rachete asupra Israelului şi asupra bazei americane Al Udeid din Qatar, conform sursei citate.

Conflictul deschis dintre Iran şi Israel a durat 12 zile şi s-a încheiat printr-un armistiţiu semnat în 24 iunie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca nu am avea lideri politici, spirituali, economici, militari ar fi pace. Ei creeaza conflictele pentru putere....

    1. Cum ar trebui sa arate un lider?

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0704
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3443
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4328
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8297
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3382

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb