Iranul a eliberat un tânăr franco-german acuzat de spionaj

A.B.
Internaţional / 8 octombrie, 19:21

Iranul a eliberat un tânăr franco-german acuzat de spionaj

Iranul a eliberat un tânăr de 19 ani cu dublă cetăţenie franco-germană, Lennart Monterlos, la câteva zile după ce a renunţat la acuzaţiile de spionaj formulate împotriva lui, a anunţat ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot, potrivit The Guardian.

„Lennart Monterlos este liber”, a scris Barrot pe platforma X, precizând că tânărul urmează să se întoarcă în Franţa joi.

Monterlos fusese arestat pe 16 iunie în oraşul Bandar Abbas, din sudul Iranului, în a treia zi a scurtului conflict dintre Iran şi Israel. El călătorea singur cu bicicleta, într-un tur din Europa spre Asia, şi se pregătea să treacă graniţa în Afganistan.

Autorităţile judiciare iraniene au anunţat luni că renunţă la acuzaţiile de spionaj, iar Parisul a salutat decizia, calificând reţinerea sa drept „arbitrară”. Franţa are în continuare mai mulţi cetăţeni deţinuţi în Iran, estimările indicând aproximativ 20 de europeni aflaţi în prezent în detenţie.

Printre aceştia se află cuplul francez Cecile Kohler şi Jacques Paris, acuzaţi că au spionat în favoarea Israelului şi încarceraţi de aproape trei ani şi jumătate. Cei doi riscă pedeapsa cu moartea.

„Nu i-am uitat pe Cecile Kohler şi Jacques Paris, a căror eliberare imediată o cerem”, a subliniat ministrul francez de externe.

Potrivit presei franceze, Kohler şi Paris ar putea fi incluşi într-un schimb de prizonieri cu o femeie iraniană deţinută în Franţa, Mahdieh Esfandiari, arestată în februarie pentru promovarea terorismului pe reţelele sociale, conform sursei citate.

Iranul susţine că cei doi francezi spionau în numele Israelului, însă ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat luna trecută că negocierile pentru un acord de schimb sunt „în faza finală”.

Jean-Noel Barrot a confirmat la rândul său că „există perspective solide” pentru aducerea înapoi în Franţa a celor doi în următoarele săptămâni.

În martie, autorităţile iraniene l-au eliberat pe Olivier Grondeau, un alt cetăţean francez reţinut în Iran din octombrie 2022.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3898
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4805
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8842
Gram de aur (XAU)Gram de aur570.6857

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb