Iranul a lansat vineri un avertisment la adresa statelor europene, pe fondul intenţiei acestora de a susţine o rezoluţie critică în cadrul reuniunii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), programată săptămâna viitoare, potrivit AFP, care afirmă cele ce urmează. Oficialii de la Teheran consideră că o astfel de iniţiativă ar reprezenta o „eroare strategică” din partea Europei.
„În loc să acţioneze cu bună credinţă, E3 - adică Marea Britanie, Franţa şi Germania - optează pentru acţiuni răuvoitoare împotriva Iranului la Consiliul guvernatorilor AIEA”, a scris ministrul iranian de externe Abbas Araghchi pe platforma X (fostă Twitter). Acesta a adăugat că Teheranul va răspunde „ferm” în cazul oricărei încercări de încălcare a drepturilor sale.
Declaraţiile vin în contextul în care, potrivit unor surse diplomatice, ţările europene şi Statele Unite intenţionează să supună la vot o rezoluţie care denunţă lipsa de transparenţă a Iranului în privinţa programului său nuclear. Votul este aşteptat miercuri, la Viena. Textul propus, redactat de Washington împreună cu ţările E3, se bazează pe cel mai recent raport al AIEA, care solicită Iranului să ofere clarificări suplimentare.
Teheranul respinge acuzaţiile şi consideră rezoluţia una cu caracter politic. În ultimele luni, autorităţile iraniene au accelerat îmbogăţirea uraniului la un nivel de 60%, apropiat de pragul de 90% necesar pentru fabricarea unei arme nucleare, conform sursei citate.
Franţa, Regatul Unit şi Germania sunt semnatare ale acordului nuclear încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri, din care SUA s-au retras unilateral în 2018, în timpul administraţiei Trump. În prezent, Occidentul - sprijinit de Israel - suspectează Iranul că urmăreşte să obţină arma nucleară, acuzaţie pe care Teheranul o respinge, susţinând că obiectivele sale sunt exclusiv civile, în conformitate cu Tratatul de Neproliferare Nucleară.
Încercările de relansare a unui acord nuclear au fost reluate anul acesta, cu cinci runde de negocieri indirecte între Iran şi SUA, mediate de Oman. Miza este împiedicarea dezvoltării armamentului nuclear de către Teheran în schimbul ridicării sancţiunilor economice care afectează sever economia iraniană.
Opinia Cititorului