Irlandezii îşi fac programări stomatologice în Tenerife, pentru a evita interdicţia de călătorie

J.P.
Internaţional / 14 februarie 2021

Irlandezii îşi fac programări stomatologice în Tenerife, pentru a evita interdicţia de călătorie

Tot mai mulţi irlandezi îşi fac programare pentru controale stomatologice în Tenerife, încercând astfel să evite interdicţia de călătorie impus în contextul pandemiei, potrivit independent.co.uk, relatează Digi24.

Pe aeroportul din Dublin, zeci de pasageri au prezentat poliţiştilor de frontieră documente pentru a face dovadă că nu pleacă în vacanţă, ci că trebuie să ajung la dentist în Tenerife.

Autorităţile din Dublin au constatat că aproape 40% dintre pasagerii care voiau să ajungă în destinaţii însorite au arătat astfel de acte.

În acest context, oficialii de la frontieră le-au transmis că dacă aceste programări stomatologice nu sunt reale riscă amendă de până la 2000 de euro. Chiar şi aşa, mulţi şi-au continuat călătoria.

Motivele medicale sunt unele dintre puţinele care pot fi invocate pentru părăsirea ţării, în Irlanda, aşa că oamenii au căutat să se folosească de această portiţă.

"Suntem obişnuiţi cu irlandezii care vin la tratament, dar ni s-a părut ciudat că solicită controlul, primesc confirmarea scrisă, dar nu se prezintă la programare. Acum înţelegem că a fost doar o scuză pentru a veni aici pentru o vacanţă", a spus o asistentă la un cabinet stomatologic.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb