Israel acuză Hamas de nerespectarea acordului privind predarea ostaticilor decedaţi

A.B.
Internaţional / 14 octombrie, 20:29

Israel acuză Hamas de nerespectarea acordului privind predarea ostaticilor decedaţi

Oficialii israelieni şi-au exprimat nemulţumirea faţă de ritmul lent al predării ostaticilor decedaţi, după ce gruparea Hamas a returnat doar patru sicrie din totalul de 28 prevăzute în acordul de încetare a focului, potrivit Deutsche Welle (DW).

Autorităţile de la Tel Aviv au confirmat că rămăşiţele celor patru ostatici au fost identificate deja, însă consideră că Hamas încalcă acordul de armistiţiu, care prevedea predarea tuturor ostaticilor, vii sau morţi, până luni.

Surse apropiate Hamas au susţinut că distrugerile masive din Gaza îngreunează procesul de recuperare a trupurilor şi că este nevoie de timp şi echipamente speciale. Explicaţiile nu au fost însă acceptate de partea israeliană, care suspectează că gruparea păstrează corpurile ca mijloc de presiune în negocierile viitoare.

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a acuzat luni Hamas de încălcarea acordului privind schimbul de ostatici şi prizonieri, subliniind că Israelul „şi-a respectat partea” eliberând aproape 2.000 de prizonieri palestinieni.

În replică, Forumul Familiilor Ostaticilor şi Persoanelor Dispărute din Israel a cerut „suspendarea imediată” a acordului până la predarea tuturor ostaticilor decedaţi.

Conform AFP, în baza aceluiaşi acord, Israelul a returnat rămăşiţele a 45 de palestinieni care au murit în detenţie, corpurile fiind preluate de Centrul Medical Nasser din Khan Younis, prin intermediul Crucii Roşii.

Acordul de încetare a focului, intrat recent în vigoare, a pus capăt unui conflict de doi ani între Israel şi Hamas, însă problemele legate de guvernarea Fâşiei Gaza şi dezarmarea grupării islamiste rămân în continuare nerezolvate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0861
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4698
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7988
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.6303

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb