Israelul blochează reînnoirea vizei unui oficial ONU pentru ajutor umanitar in Gaza

I.S.
Internaţional / 19 iulie, 16:10

Israelul blochează reînnoirea vizei unui oficial ONU pentru ajutor umanitar in Gaza

Israelul nu va reînnoi viza lui Jonathan Whittall, oficial ONU pentru ajutor umanitar în teritoriile palestiniene, potrivit unei declaraţii făcute vineri de un purtător de cuvânt al organizaţiei, care a avertizat că accesul umanitar către civilii aflaţi în suferinţă este tot mai restricţionat.

Eri Kaneko, purtătorul de cuvânt al Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), a menţionat că, în ultima perioadă, vizele pentru personalul ONU au fost reînnoite pentru termene mai scurte decât în mod obişnuit, în timp ce cererile de acces în Gaza au fost refuzate pentru mai multe agenţii. Totodată, permisele care permiteau personalului palestinian să intre în Ierusalimul de Est au fost retrase.

„Săptămâna trecută, ni s-a spus că actualul nostru şef de birou, Jonathan Whittall, nu va avea viza prelungită de către autorităţile israeliene după luna august. Acest lucru a venit imediat după remarcile pe care le-a făcut la o conferinţă de presă despre oameni înfometaţi care sunt ucişi în timp ce încearcă să ajungă la hrană”, a spus Kaneko.

Gaza rămâne centrul unei campanii militare israeliene lansate după atacul Hamas din octombrie 2023. În urma acţiunilor armatei israeliene, întreaga populaţie din Gaza a fost strămutată, iar zona se confruntă cu o gravă criză alimentară. În acest context, criticile formulate de ONU la adresa Israelului s-au înmulţit.

Misiunea permanentă a Israelului la ONU nu a oferit un punct de vedere oficial până la momentul publicării. În trecut, Israelul a respins acuzaţiile de părtinire formulate de către oficialii Naţiunilor Unite.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Cu ce sunt mai buni israellienii decat rusii?

    1. Au "tactici" mai bune.

      Du-te pina acolo sa vezi !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0711
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3561
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3913
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.2885

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb