Israelul investighează cazuri de miocardită semnalate la persoane vaccinate cu Pfizer

J.P.
Internaţional / 26 aprilie

Israelul investighează cazuri de miocardită semnalate la persoane vaccinate cu Pfizer

Ministerul israelian al Sănătăţii a anunţat duminică investigarea unui mic număr de cazuri de miocardită la persoane vaccinate cu serul anti-COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Conform unei analize a autorităţilor israeliene, au fost semnalate câteva zeci de noi cazuri de miocardită în rândul celor peste cinci milioane de persoane vaccinate în Israel, cele mai multe după prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech, majoritatea semnalate la persoane cu vârste de până în 30 de ani.

Nu este însă clar dacă numărul acestor cazuri este neobişnuit de ridicat şi nici dacă există vreo legătură cu vaccinul, acestea fiind investigate în prezent, a declarat Nachman Ash, coordonatorul campaniei israeliene de combatere a pandemiei.

Determinarea unei legături cu vaccinul, a explicat responsabilul israelian, va fi dificilă, întrucât miocardita, o afecţiune care adesea se vindecă fără complicaţii, poate fi cauzată de o varietate de virusuri şi un număr comparabil de cazuri a fost raportat de asemenea în anii anteriori.

Compania Pfizer a transmis că nu a observat o creştere a incidenţei acestei afecţiuni cardiace peste cea normală în rândul populaţiei generale.

La rândul său, Nadav Davidovici, director al şcolii de sănătate publică a Universităţii Ben Gurion din Tel Aviv, afirmă că inclusiv în eventualitatea în care s-ar confirma o legătură între vaccin şi aceste cazuri de miocardită, riscurile nu ar fi suficient de serioase încât să fie oprită administrarea vaccinului, întrucât ''riscul îmbolnăvirii de COVID-19 este mult mai mare decât efectele adverse ale vaccinului, iar riscul de peri/miocardite după vaccinare este mic şi temporar''.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Fals. Articol fals.

    Nu este numar mic, este 1 in 20 000 de tineri. Asta scrie in Jerusalem Post si este cel mai grav lucru descoperit despre Pfizer pana acum. Asta ar trebui sa puna vaccinul pe butuci dar autoritatile vor continua sa il livreze populatiei dezinformate. 

    1. Mai concret, 62 de tineri au FOST INTERNATI. Doua decese.

    Ce ar fi UE sa abandonezi tehnologia ta de mRNA si sa accepti si vaccinuri facute din virusi inactivati? Hai sa vedem si Sinopharm la treaba.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

27 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9486
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2693
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6485
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8647
Gram de aur (XAU)Gram de aur245.2878

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro