Israelul lansează un val masiv de bombardamente asupra mai multor zone din sudul Libanului

I.S.
Internaţional / 27 iunie, 14:09

Israelul lansează un val masiv de bombardamente asupra mai multor zone din sudul Libanului

Israelul a lansat un atac aerian masiv împotriva mai multor zone din sudul Libanului, al treilea atac de acest tip într-o săptămână, pe fondul intensificării acţiunilor sale în pofida armistiţiului încheiat între părţi în urmă cu mai bine de jumătate de an, informează EFE.

'Avioane de vânătoare israeliene au efectuat un atac aerian violent pe scară largă în jurul orei 11:00 (8:00 GMT), efectuând o serie de atacuri împotriva pădurilor Ali al-Taher, a vârfurilor Kfar Tebnit şi a zonei Nabatieh al-Fawqa', a relatat agenţia naţională de ştiri libaneză (ANN).

Conform presei de stat, atacurile cu rachete au declanşat explozii intense care au rezonat în întreaga regiune. La doar câteva minute după bombardamentele iniţiale o a doua rundă de atacuri a lovit aceleaşi zone.

Acesta este al treilea val major de atacuri lansat de Israel împotriva sudului Libanului în ultima săptămână după două atacuri anterioare, vineri şi luni, care ar fi vizat instalaţii militare şi depozite de arme aparţinând grupării şiite Hezbollah.

Astfel de campanii au fost rare de când a intrat în vigoare un armistiţiu în noiembrie anul trecut, deşi Israelul a continuat să atace teritoriul libanez cu regularitate, în principal prin drone direcţionate şi alte acţiuni mai puţin intense.

Joi, armata israeliană a susţinut că a ucis un presupus oficial al forţelor de elită ale Hezbollah şi un membru al batalionului său de observare în atacuri separate asupra oraşelor Beit Lif şi Barashit, ambele în sudul Libanului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Stop war!

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0633
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3173
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3791
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8596
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.1788

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb