Japonia va da fiecărui cetăţean câte 121 de dolari

F. A.
Internaţional / 4 martie 2009

Parlamentul Japoniei a aprobat legislaţia prin care fiecare rezident primeşte o anumită sumă în numerar, în încercarea de a sprijini economia afectată de recesiune, relatează azi BBC.

Majoritatea oamenilor vor primi cel puţin 12.000 de yeni (121 dolari), în conformitate cu planul ce alocă un cuantum de 20 miliarde dolari.

Temerile sunt, însă, că japonezii, care au o îndelungată tradiţie a economiilor, vor păstra banii şi nu îi vor cheltui.

Înmânarea banilor reprezintă elementul central al unui pachet de stimuli destinat revigorării economiei Japoniei, care se confruntă cu o recesiune mult mai accentuată decât cea din Statele Unite.

Produsul intern brut (PIB) al Japoniei a scăzut cu 3,3% în ultimul trimestru din 2008, într-un declin mult mai accentuat decât în Statele Unite, care a înregistrat o diminuare a PIB-ului cu 1,6%, sau decât în Marea Britanie, unde economia a scăzut cu 1,5%.

Copiii sub 18 ani şi oamenii cu vârsta peste 65 de ani vor primi 20.000 de yeni în cadrul programului, propus pentru prima dată în octombrie anul trecut.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb